Parcul „Constantin Poroineanu” din Caracal va fi reamenajat

0
236
Parcul „Constantin Poroineanu” din Caracal va fi reamenajat, în primăvara anului viitor urmând a fi demarate lucrările.
Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic au fost deja realizate, investiția urmând a se ridica la peste 6 milioane de euro.
„Șase milioane de euro, bani pe care Primăria Municipiului Caracal îi solicită de la ADR SV Oltenia pentru a moderniza parcul, vor fi folosiți pentru realizarea unor lucrări ample de amenajare a spațiului verde, pentru irigații și pentru protejarea celor peste 160 de specii de plante unicat. Proiectul cuprinde și reamenajarea zonei lacului care se dorește a fi un element de modernitate în raport cu istoricul acestui parc. Avem unul din cele mai frumoase parcuri naturale din țară și din Europa. Parcul Constantin Poroineanu este astăzi un reper important în comunitatea noastră”, a declarat primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea.