OFICIAL. Comuna Bălteni are și steag

0
530

În localitatea olteană Bălteni se va arbora de acum înainte, alături de steagul României, al Uniunii Europene și al județului, și steagul unic şi reprezentativ al comunei, pe care se va regăsi stema.

Guvernul României a aprobat, la sfârșitul lunii octombrie 2018, descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Bălteni, județul Olt. Stema comunei Bălteni, judeţul Olt, a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 842/24.10.2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 940 din 7 noiembrie 2018.

Modelul steagului comunei Bălteni este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, albastră cu un triunghi isoscel alb. În triunghiul alb se află stema comunei Bălteni.

Proiectul modelului de steag al comunei Bălteni, judeţul Olt, a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Bălteni nr. 21/30.03.2017.

Stema comunei Bălteni se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite, cu vârful undat de argint, având deasupra un cap de berbec de argint, sub care se află două ramuri de stejar, de aur, încrucișate în partea de jos. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Vârful undat dă denumirea localității. Capul de berbec și ramurile de stejar simbolizează creșterea animalelor și bogăția cinegetică a zonei. Coroana murală cu un turn crenelat de argint semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. Culoarea albă transmite puritate, curățenie și neutralitate. Culoarea albastră (sau azur) reprezintă apa, dar și aerul și simbolizează blândețea, frumusețea, noblețea și bună credința.