Mai multe primării din Olt, probleme cu plata salariilor

0
968

Mai multe primării din județ au probleme financiare pe final de an și nu reușesc să acopere toate cheltuielile. Vicepreședintele CJ Olt, Virgil Delureanu, a precizat că sunt chiar probleme cu plata salariilor angajaților.

„Din discuțiile pe care le-am avut cu UAT-urile din județul nostru, sunt câteva care au rămas restante în ultimele două luni privind plata salariilor, dar spre sfârșitul anului vor regla aceste situații. Dobrun este una dintre primăriile cu o astfel de situație. Sunt două-trei primării care au probleme, eu știu doar de Dobrun”, a spus Virgil Delureanu.

Primarul din Dobrun, Aurel Bondrescu, a precizat că are cheltuieli neachitate, mai ales că a avut de plătit confinanțări pentru câteva investiții pe care le-a derulat în comună.

„Avem și bunuri și servicii neachitate, cheltuieli curente. Trebuie să facem ceva cu salariile oamenilor, că ei trebuie să trăiască. Salariile sunt primite la zi, dar avem probleme, până la finalul anului nu putem acoperi toate cheltuielile. Am făcut solicitări și pentru investiții și pentru chieltuielile cu personalul, dar nouă ne-au dat doar 50.000 de lei și am solicitat 720.000 de lei. Situația este valabilă peste tot, în toate primării PSD din țară. Eu sper Guvernul să găsească o soluție. Noi am avut și câteva confinanțări, am avut grădinița, sala de sport, modernizarea iluminatului public, cofinanțare cu Granturi din Norvegia și Islanda. Am solicitat 720.000 și nu ne-au onorat decât 50.000 de lei”, a spus primarul Aurel Bondrescu.