Linie telefonică la ITM, pentru reclamarea încălcării legislaţiei muncii de Rusalii

Date:

Inspectorii de muncă vor asigura serviciul de permanenţă şi de Rusalii spune conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt. Prin intermediul acestui serviciu de permanenţă cetăţenii vor avea posibilitatea să intre în legătură telefonică directă cu unul dintre inspectorii de muncă pentru a sesiza eventuale încălcări ale legislaţiei muncii sau producerea unor evenimente de muncă. ITM Olt atrage atenţia agenţilor economici că  ziua de 1 iunie, prima şi a doua zi de Rusalii (4  iunie şi 5 iunie) sunt decretate prin lege ca zile libere. Conform prevederilor Codului Muncii acordarea acestor zile libere se face de către angajator fără a fi nevoie de o cerere din partea salariaţilor, fiind obligatorie acordarea zilelor libere. „În cazul în care agenţii economici nu se conformează acestor dispoziţii sunt pasibili de amendă contravenţională de la 5.000 la 10.000 lei”, a declarat inspectorul şef al ITM Olt, Cristian Ungureanu. Excepţie de la această regulă fac unităţile sanitare, cele de alimentaţie publică precum şi cele în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. Salariaţilor care lucrează în astfel de unităţi trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Numărul de telefon disponibil  la care salariaţii sau alte persoane pot sesiza anumite aspecte legate de procesul muncii la ITM Olt este 0249.439.283.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, aproape de copiii din centrele de plasament și din familii nevoiașe.

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, a participat la evenimentele...

Un primar optimist la Valea Mare

Un primar optimist la Valea Mare Printre primarii care fac...