La Studina, povestea către performanță, civilizație și bunăstare continuă

0
2630

Marian Vasile, primarul comunei Studina, a semnat un contract în valoare de 9.600.000 de lei ce prevede modernizarea sistemului de alimentare cu apă, în localitatea pe care o conduce. Proiectul va fi implementat în primăvara anului viitor. Totodată, până la finalul acestui an, se vor încheia lucrările cu aducțiunea de gaze:

Sunt bucuros pentru o nouă reușită, pe plan administrativ! Am semnat, împreună cu domnul ministru al Dezvoltării, Adrian Veștea, contractul de finanțare pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă din comuna Studina. Anul acesta, terminăm cu aducțiunea de gaze și, tocmai bine, din primăvară, începem execuția pentru modernizarea sistemului de apă! Vă mulțumesc, domnule ministru Adrian Veștea, vă mulțumesc din suflet celor din frumoasa mea echipă administrativă, fără de care nu aș fi putut să realizez tot ceea ce am realizat, până acum, și vă doresc să fiți sănătoși, să aveți aceeași putere de muncă, același drag și același respect pentru munca pe care o depuneți și pentru cetățenii frumoasei noastre localități! La Studina, povestea către performanță, civilizație și bunăstare continuă! Dumnezeu să ne ajute să fim sănătoși și bucuroși de viață in liniște și pace!”, a declarat Marian Vasile.