Acasă Administrație Haos la Prefectura Olt pe tema alunecării de teren de pe strada...

Haos la Prefectura Olt pe tema alunecării de teren de pe strada Grădiștei. Mario De Mezzo, acuzat că a blocat reacția administrativă și a fugit de răspunsuri

0
7

Ședința desfășurată la Prefectura Olt pe tema alunecării de teren din zona Grădiștei, municipiul Slatina, a scos la iveală un blocaj administrativ grav, întârzieri majore și o dispută tensionată între primarul Slatinei, Mario De Mezzo, și vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Emil Albotă.

Din discuțiile purtate a reieșit că dosarul privind situația de pe strada Grădiștei a intrat într-o zonă de vulnerabilitate administrativă, în condițiile în care faza de fundamentare tehnică este întârziată. Consecința directă este una extrem de serioasă: fără expertiza tehnică, autoritățile nu au baza legală suficientă pentru a lua decizii decisive privind salvarea terenului, relocarea definitivă a oamenilor sau stabilirea perimetrului care trebuie evacuat.

Situația este cu atât mai gravă cu cât șapte familii au fost evacuate încă din 7 martie, iar întârzierea expertizei prelungește incertitudinea pentru acești oameni și blochează orice demers consistent către autoritățile centrale pentru obținerea unui sprijin real. Fără un raport tehnic complet, raportarea către centru rămâne incompletă, iar soluțiile administrative sunt amânate.

În cadrul ședinței s-a subliniat că instituția prefectului și Consiliul Județean Olt și-au exercitat rolul de coordonare, însă problema majoră rămâne lipsa expertizei. Aceasta ar trebui să răspundă la întrebări esențiale: dacă terenul mai poate fi locuit, dacă locuințele rămase în zonă mai sunt sigure, ce procent din versant riscă să se mai desprindă și ce măsuri de punere în siguranță sunt necesare pentru a evita o tragedie.

Momentul cel mai tensionat al ședinței a fost schimbul de replici dintre Emil Albotă și primarul Mario De Mezzo. Albotă i-a cerut edilului să prezinte stadiul exact al procedurilor de expertizare pentru zona afectată de alunecarea de teren de pe strada Grădiștei. Primarul a evitat inițial un răspuns clar și a cerut ca întrebările să fie lăsate până la final. Ulterior, în locul unor explicații precise, discuția a degenerat într-un conflict verbal.

În timpul disputei, Mario De Mezzo le-ar fi reproșat celor din jurul lui Emil Albotă: „V-ați adus dulăii să vă apere?”, iar tensiunea a escaladat rapid. De cealaltă parte, Emil Albotă l-a atacat direct pe primar, susținând că acesta nu poate invoca la nesfârșit lipsa expertizei pentru a amâna deciziile administrative și reproșându-i că, la 12 zile de la evacuarea familiilor, nu a făcut nimic concret în privința contractării serviciilor de expertiză.

Albotă i-a cerut explicit lui Mario De Mezzo să spună în ce stadiu se află procedura de achiziție a expertizei, însă, primarul nu a fost în stare să ofere un răspuns exact. Mai mult, ședința s-a încheiat într-un climat de ceartă, Mario De Mezzo părăsind sala în timpul conflictului.

În apărarea sa, primarul a susținut că legea permite ca strămutarea să fie supusă la vot în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, urmând ca, prin hotărâre de consiliu local, municipalitatea să aloce teren familiilor afectate. Practic, edilul a lăsat să se înțeleagă că există pârghii administrative pentru relocare chiar înaintea finalizării expertizei.

Replica lui Emil Albotă a fost însă tăioasă. Acesta i-a transmis lui Mario De Mezzo că, dacă tot are studii juridice, ar trebui să înțeleagă exact despre ce vorbește și să nu mai ocolească răspunsurile. În aceeași dispută, Albotă l-a acuzat pe primar că preferă atacul personal în locul explicațiilor administrative și că încearcă să deturneze discuția de la întrebarea esențială: de ce nu există încă expertiza care să permită luarea unor decizii ferme?

De Mezzo a părăsit ședința furios, fără să ofere răspunsuri cocrete, lăsând procedura de relocare blocată și cetățenii în incertitudine.

După plecarea primarului, s-a discutat limpede care sunt pașii legali pentru proprietarii afectați. Mai întâi trebuie raportul de expertiză. Dacă acesta va spune că terenul nu mai este locuibil, se activează zona de despăgubire. Apoi, cetățenii trebuie să depună cereri, iar abia după aceea pot porni celelalte proceduri. Tradus simplu: fără expertiză, nu pornește nimic serios.

Tot în ședință s-a spus clar că singura treabă care ține direct de Primărie este expertiza, în timp ce restul mecanismelor au fost deja puse în mișcare la nivel județean. Asta îl așază pe Mario De Mezzo fix în centrul eșecului administrativ reclamat la Prefectură.

Mai mult, potrivit celor discutate, s-a susținut chiar că expertiza se putea face „în 12 ore”, dar nu s-a făcut. Aici a apărut concluzia politică dură care a plutit peste toată ședința: în timp ce dealul se mișcă, oamenii sunt evacuați, iar riscul rămâne real, Primăria Slatina nu a venit cu viteza de reacție pe care situația o cerea.

La final, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat o hotărâre prin care cere autorității administrației publice locale să finalizeze procedura de expertiză. Totodată, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Slatina trebuie să trimită în termen de o zi stadiul procedurii de achiziție și calendarul estimat al expertizei, iar apoi să transmită periodic informări către județ. Măsurile de ordine și siguranță publică rămân în sarcina instituțiilor competente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.