Grădinița Teiș din Balș a fost modernizată

0
149

Primarul orașului Balș, Cătălin Rotea, a anunțat finalizarea lucrărilor la grădinița din cartierul Teiș. Astfel, copiii din cartier au la dispoziție un loc de joacă modern, terenul de sport și spațiile interioare ale grădiniței fiind reabilitate.

„Copiii din cartierul Teiș se pot bucura de un nou loc de joacă, dotat cu echipamente atractive pentru cei mici, care să-i capteze și să-i determine să petreacă mai mult timp făcând mișcare, în aer liber. De asemenea, atât terenul de sport precum și spațiile interioare ale Grădiniței au fost modernizate, astfel încât ele să corespundă cerințelor actuale din punct de vedere al siguranței și să asigure îndeplinirea unui act educațional de calitate”, a spus edilul.

Rotea a precizat că investițiile în educație vor continua, obiectivul fiind ca toate unitățile de învățământ din oraș să fie modernizate, inclusiv cele din cartierele Vîrtina și Romana.

„Finalizarea proiectelor din educație este un prilej de bucurie pentru noi, pentru că orice investiție, făcută în beneficiul copiilor noștri, este o investiție în viitor, iar în următorii ani așa vor arăta toate unitățile de învățământ din orașul Balș, inclusiv în cartierele Vîrtina și Romana”, a adăugat primarul din Balș.