Drumarii olteni, în grevă japoneză

Cei aproximativ 100 de angajaţi ai Secţiei Drumuri Naţionale Slatina au intrat începând de marţi- 30 mai 2017, în grevă japoneză, purtând la braț banderole tricolore.

0
251

Județul Olt este în continuare deficitar la capitolul drumuri, iar cei care par să se preocupe cu adevărat de această problemă sunt doar drumarii olteni. Infrastructura rutieră modernă pare să fie punctul slab al autorităților din județ care se confruntă de mulți ani cu această problemă, dar nu fac nimic pentru a schimba în bine  această situație.

Deși sunt plătiți doar cu salariul minim pe economie, angajații Secției Drumuri Naționale Slatina  nu cer mărirea salariilor sau schimbarea prevederilor Legii Salarizării, ei sunt nemulțumiți de sistemul transporturilor și solicită sprijin pentru a-şi putea desfășura activitatea în condiții normale de lucru,  mai ales că numărul angajaților din teritoriu a scăzut în ultimii ani, deși cel al șefilor a crescut. „Cei 96 de angajaţi ai Secţiei Drumuri Naţionale Slatina sunt nemulțumiți  de modul în care decurge desfășurarea activității lor. Sunt în grevă japoneză și poartă banderole cu tricolorul românesc. Angajații nu cer măriri salariale sau modificări ale Legii Salarizării, vor doar să atragă atenția asupra unor probleme cu care se confruntă de o bună perioadă de timp: condiții de muncă necorespunzătoare, echipament neadecvat, număr mic de angajați , lipsa lucrărilor de întreținere curentă și siguranță rutieră pentru întreg sectorul de autostrăzi și drumuri naționale”, a declarat preşedintele Cartel Alfa Olt, Cristel Ioţu

Șefi „penali” şi multe gropi

O altă nemulțumire a angajaților este cea legată de persoanele care ocupă funcţii de conducere, deși au fost trimise în judecată. Potrivit acestora numărul şefilor de la centru a crescut, iar cel al angajaţilor din teritoriu a scăzut. Dacă în anii ’90, la nivelul conducerii centrale a companiilor de drumuri erau doar 90 de angajaţi, în acest moment, sunt 600 de angajaţi. În teritoriu erau 7.000 atunci când erau 90 de angajaţi la centru. Acum sunt 600 la Bucureşti şi 6.000 în teritoriu. Adică, numărul celor care muncesc s-au redus, iar al celor  care conduc a crescut. Oamenii vor ca totul  să intre într-o normalitate legală și să fie allocate fonduri pentru reparațiile necesare”, a declarat Cristel Ioţu.

Nu există fonduri pentru Podul Olt !?

Drumari cer și alocarea de fonduri pentru lucrări de întreţinere curentă și siguranţă rutieră. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că la Olt nu se alocă nici măcar fonduri necesare intervențiilor de urgență, cum ar fi refacerea  structurii Podul Olt care este în acest monet în stare de avarie. „Drumarii olteni nu pot interveni în cazuri de urgență din cauza legislației precare și a banilor nealocați. Sunt nevoiți să aloce lucrările prin licitație unor privați care să repare Podul Olt. S-a ajuns la o improvizație pentru a se putea circula, prin amplasarea unei plăci metalice peste groapă. Este strigător la cer!”, mai explică Ioțu.

Prin aceste proteste angajații Secției de Drumuri Naționale Slatina speră că vor intra într-o normalitate și spun că protestul va continua până ce Guvernul va avea o reacție în acest sens.