Doi angajaţi ai Dezvoltare Urbană au cioplit copacii din centrul Slatinei. Aceștia vor fi sancționați

0
469

Doi copaci de pe bulevardul A.I. Cuza din municipiul Slatina au fost ciopliți joi de doi angajați ai SC Dezvoltare Urbană Slatina SRL, în încercarea de a le monta grătare de protecţie cu rol decorativ, stârnind indignarea cetățenilor.

Potrivit unui comunicat al societății remis la redacție cei doi angajaţi vor fi sancţionaţi.

În date de 8 noiembrie 2018, am fost sesizați că pe bulevardul A.I. Cuza, în timpul operațiunii de montare a grătarelor de protecție cu rol decorativ, doi angajați ai SC Dezvoltare Urbană Slatina SRL au recurs la cioplirea a doi arbori, fără a cere sau a avea acordul inginerului de specialitate.

În fapt, cei doi au încurcat grătarele pe care trebuia să le monteze la pomii respectivi. Menționăm că fiecare grătar este făcut pentru fiecare arbore în parte, ba chiar cu 10 centimetri mai mare decât diametrul acestuia

Tot în cursul zilei de 8 noiembrie 2018, o echipă din cadrul societății a fost trimisă să evalueze pagubele. Cei doi arbori afectați de neglijența angajaților au fost evaluați de inginerii de specialitate din cadrul societății noastre și s-a constatat că nu există pericol de uscare și nu a fost afectată rezistența lor.

În urma acestui eveniment neplăcut, cei doi angajați urmează fie sancționați, o comisie de disciplină din cadrul societății va stabili sancțiunile ce vor fi aplicate, conform regulamentului de ordine interioară. SC Dezvoltare Urbană Slatina SRL regretă incidentul și îi asigură pe slătineni că va continua activitățile de înfrumusețare peisagistică a municipiului nostru”, se arată în comunicatul remis de SC DEZVOLTARE URBANĂ SLATINA SRL.