Dispensarul din Brastavățu va fi reabilitat. Investiția se ridică la peste 3,5 milioane de lei

0
1196

Dispensarul uman din comuna Brastavățu va fi reabilitat termic. Astfel, va fi înlocuit acoperișul, întreg spațiul va fi recompartimentat, iar scara interioară va fi refăcută.

Totodată, tâmplăria va fi înlocuită, finisajele interioare și exterioare vor fi refăcute și va avea loc reabilitare si modernizare instalatie termice, sanitare și electrice.

Conform proiectului, vor fi montate panouri fotovoltaice și panouri solare.

Contractul de finanțare a fost semnat luni, 22 iunie, la ADR Sud-Vest Oltenia.

Primarul din Brastavățu, Constantin Oprea, a precizat că investiția este foarte importantă pentru întreaga comunitate, mai ales că aici funcționează și centrul de permanență.

„O să dăm drumul următoarei etape, adică licitația. Vorbim de infrastructură sanitară, iar acest obiectiv este foarte important pentru locuitorii din zonă, pentru personalul medical. În această clădire funcționează și centrul de permanență care deservește șapte localități din zonă. Foarte mulți oameni trec zilnic pe aici, pentru că se asigură permanența”, a spus primarul din Brastavățu.

Proiectul are o valoarea totală de 3.506.457,18 lei, din care suma solicitata este de 3.045.849,44 lei (654.669,42 euro), iar data estimată pentru finalizarea lucrărilor este de 30 noiembrie 2021.

Fondurile nerambursabile solicitate provin din bugetul alocat Regiunii Sud-Vest Oltenia prin POR 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea B – Clădiri publice si Axa prioritară 4, Prioritatea de investiții 4.3, Obiectivul specific 4.3.