Caracal este al doilea oraş ca mărime al judeţului Olt, din toate punctele de vedere: suprafaţă, 6.964 ha, populaţie, economie etc. Până în 1950, când s-a trecut la organizarea administrativă pe regiuni, Caracal a fost reşedinţa judeţului Romanaţi – judeţ care, din păcate, nu a fost reînfiinţat odată cu revenirea la organizarea administrativă a ţării pe judeţe, în 1967. A fost declarat municipiu la 24 noiembrie 1994. Aşezat în mijlocul câmpiei care-i poartă numele, s-a format ca un oraş de câmpie, bine individualizat prin urbanismul său aparte, cu vechi case boiereşti care au înfruntat timpul – adevărate monumente arhitecturale. Prima menţiune documentară datează din 17 noiembrie 1538, când voievodul Radu Paisie întăreşte printr-un hrisov proprietăţile cumpărate de Radu vistier de la „jupâniţa Marga din Caracal”. Un alt hrisov, din 15 noiembrie 1598, emis chiar din Caracal, de Mihai Viteazu, dovedeşte că domnul primei uniri româneşti îşi avea aici o curte domnească. Înconjurat de o întinsă zonă agricolă, oraşul a fost în tot Evul Mediu centrul ei comercial, aici dându-şi întâlnire şi mulţi negustori străini, aşa cum reiese dintr-o relatare a călătorului străin Deodato, cel care îşi nota: „pe la 1640 la târgul ce se ţinea miercurea la Caracal veneau mulţi negustori străini şi se vindea un mare număr de vite”.
În timpul revoluţiei de la 1848, ispravnicul judeţului Romanaţi, Gheorghe Magheru, îmbrăţişând cauza revoluţiei, a găzduit câteva zile guvernul provizoriu ce se alesese la Izlaz (pe atunci tot în Romanaţi) şi a organizat o mare adunare populară pe câmpul târgului săptămânal. Cu acest prilej, în faţa mulţimii entuziasmate, s-a citit Proclamaţia şi proiectul de constituţie. Tot din acel timp datează şi cunoscuta poveste a carului cu proşti care s-a răsturnat la Caracal. Povestea porneşte de la un fapt real şi anume o căruţă încărcată cu oameni din popor, îndreptându-se în goana cailor spre câmpul unde era organizată adunarea populară, chiar s-a răsturnat în timp ce lua curba în intersecţia care se deschide spre Corabia. Pe atunci oamenii din popor erau „prostimea” – un cuvânt care nu avea sensul peiorativ de mai târziu.
Potrivit recensământului din 2011, populaţia Caracalului se ridică la 30.954 de locuitori, în scădere faţă de recensământul din 2002, când s-au înregistrat 34.734 locuitori, dar în creştere faţă de 1973, când în Caracal locuiau 26.340 de oameni. În urma alegerilor din 2016, Consiliul Local are următoarea structură politică: PSD-12 consilieri, PNL-4, UNPR-2, ALDE-1. Viceprimar este Octavian Stănescu.
Din 2016, primar în municipiul Caracal este Liviu Radu. S-a născut la 8 iulie 1964, în Caracal. A urmat liceul la „Ioniţă Asan”, după care a absolvit Facultatea de Medicină Bucureşti. Apoi, timp de 4 ani, în cadrul aceleiaşi facultăţi, s-a specializat ca medic epidemiolog. Deşi îşi găsise post la un spital din Bucureşti, a profitat de prima ocazie şi s-a întors în oraşul său natal, în anul 2000, la Spitalul Municipal. Din 2008 până în 2011, a fost director medical, iar din 2013 până în 2016 a fost managerul general al Spitalului Municipal Caracal.
– D-le primar, sunteţi medic epidemiolog, iar ramura aceasta a medicinii ştiu că se ocupă cu prevenirea şi combaterea epidemiilor. Aţi simţit pericolul vreunei epidemii în Primăria Caracal atunci când v-aţi decis să candidaţi?
– Mergând pe tonul de glumă din întrebarea dvs., da, aş putea vorbi de un fel de epidemie, una a delăsării generale, a dezorientării care ameninţa să se extindă asupra tuturor funcţionarilor din Primărie. Eram la curent cu aceasta, pentru că în calitate de manager al Spitalului Municipal aveam multe contacte cu Primăria şi de multe ori mă loveam de un fel de zid de nepăsare. Îmi dădeam seama că în situaţia mea, a spitalului, trebuie să fie alte instituţii publice, aşa că m-am decis să candidez şi să sting epidemia.
– Lăsând gluma la o parte, vă atrag atenţia că oraşul dvs. chiar se confruntă cu un fel de epidemie. Este vorba de câinii maidanezi care au împânzit oraşul.
– Da, este una dintre problemele care ne dau multă bătaie de cap. Am încercat să-i dau o rezolvare pe la începutul lui 2017, când am încheiat cu o firmă din Bucureşti un contract prin care aceasta urma să vină în Caracal şi să ridice un număr de 450 de câini. Ne-am trezit repede cu o plângere penală din partea unei doamne care conduce un ONG şi aceasta a blocat derularea contractului. Iar ca să facem noi un adăpost pentru câini, este ceva care ne depăşeşte. Un astfel de adăpost pentru 350 de câini comunitari ar necesita de la bugetul local o sumă de 9,5 miliarde de lei vechi. Faceţi o comparaţie cu ce am alocat, pe anul 2017, Spitalului Municipal: în jur de 6 miliarde de lei. Ei bine, nu voi accepta niciodată să cheltui mai mult pentru întreţinerea câinilor decât pentru sănătatea oamenilor. Căutăm în continuare o rezolvare, căci nu putem rămâne aşa, în condiţiile în care, anual, în Caracal sunt înregistraţi ca muşcaţi de câini peste 300 de oameni.
– De la Spital la Primărie nu e o distanţă cam mare?
– Eram deja familiarizat cu problemele administrative. Desigur, cele din Primărie depăşeau mult, ca anvergură, pe cele din spital, dar nu difereau prea mult ca natură. Cei câţiva ani ca manager la Spitalul Municipal chiar mi-au fost de folos şi m-au ajutat să trec la următorul nivel, al administrării unui oraş. La spital am învăţat un lucru esenţial: că nu te poţi juca cu banii publici. Că nu trebuie să schimbi întreaga instalaţie doar pentru că s-a stricat un robinet. Sunt foarte multe probleme care se pot rezolva cu cheltuieli minime. Ei bine, se pare că nu se ştia acest lucru în Primăria Caracal. Prima mea impresie ca primar a fost una de dezbinare, de lucruri foarte încâlcite, cu oameni care nu aveau responsabilitatea funcţiei, care treceau pe lângă problemele cetăţeneşti cu o seninătate olimpiană. Nu-i durea nimic, complăcându-se în rutina de toate zilele. Acum pot să spun că atmosfera e cu totul alta. S-a înţeles de către toată lumea că suntem în slujba cetăţeanului şi că trebuie să ne facem datoria, fiecare pe postul lui. Că trebuie să oferim cetăţeanului servicii de calitate, cu promptitudine şi într-o transparenţă totală a deciziilor. Nimeni nu trebuie să facă notă discordantă dacă vrem ca acest concert al administraţiei oraşului să se audă bine şi să fie apreciat de toţi locuitorii. Aici este toată problema, căci toţi trebuie să funcţionăm ca într-o orchestră, chiar dacă unora s-ar putea să nu le placă dirijorul. Care este absolut necesar, nicio orchestră nu poate funcţiona fără dirijor. Pentru asta se fac alegeri şi oamenii aleg un primar. Dacă primarul este în concordanță cuoamenii din echipa lui, iar echipa înţelege că trebuie să urmeze un program, toate pot merge ca unse, în sensul rezolvării tuturor problemelor.
– Care vă sunt principalele proiecte, d-le primar?
– Unul este cel referitor la finalizarea centurii ocolitoare a oraşului, un proiect blocat în 2011. Pentru deblocarea lui în septembrie 2017, am recurs la soluţia închirierii unor terenuri ce se aflau în zona de siguranţă şi protecţie a CFR. În primăvara anului acesta vom începe lucrările şi la centura de nord a oraşului, un proiect în valoare de 25 de miliarde lei vechi. Numită şi minicentura Caracalului, aceasta va avea o lungime de 1,8 km, de la intrarea dinspre Slatina, imediat spre stânga, prin spatele gării, şi va face joncţiunea cu centura de sud. Prin PNDL-2 avem aprobată o sumă de aproape 58 de miliarde lei pentru reabilitare parcări, trotuare, alei pietonale şi carosabile în Cartierul Gară. Finanţarea acestui obiectiv de investiţii este asigurată prin Ministerul Dezvoltării, în baza Ordinului nr.3592/2017 al ministrului de resort, vicepremierul Paul Stănescu. În PNDL-2 am încercat să introducem şi alte două proiecte: unul referitor la reabilitarea şi modernizarea întregului cartier HCC, în valoare de 180 de miliarde de lei şi, al doilea, referitor la reabilitarea şi modernizarea a încă unui pachet de 20 de străzi. Deşi n-au fost prinse la finanţare în respectivul program, vom insista în continuare în legătură şi cu aceste proiecte.
În vara lui 2017, Spitalul Municipal a fost dotat cu un computer tomograf, extrem de necesar, în valoare de aproape 26 de miliarde lei, pentru care Primăria Caracal a contribuit cu o cofinanţare de 10%. Recent, la Spitalul Municipal, am finalizat un proiect în valoare de 4 milioane de euro, referitor la repararea acoperişului, amplasarea de panouri solare, lifturi noi, schimbarea traseului de apă menajeră etc. De asemenea, printr-un alt proiect, am început reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului de Specialitate (pereţi renovaţi, linoleum antibacterian, sistem de climatizare şi aparatură medicală de ultimă generaţie). Printr-un proiect finanţat de Ambasada americană de la Bucureşti, am început construcţia unei creşe pentru circa 60-70 de copii caracaleni, dar şi ai militarilor americani de la baza de la Deveselu.
Anul trecut, administraţia locală a semnat contractul de finanţare prin care se vor aloca 10 milioane RON pentru restaurarea, retehnologizarea şi extinderea bazei materiale a Bibliotecii Municipale “Virgil Carianopol”, care dispune de peste 60.000 de volume, cu peste 10.000 de cititori anual. Proiectul este depus la ADR S-V Oltenia, pe măsura 5.1.-monumente istorice şi prevede, printre altele, amenajarea unei ludoteci, a unui atelier de conservare a cărţii, o sală multimedia, precum şi o sală de spectacole ce se va construi în curtea imobilului – o clădire de patrimoniu datând din 1906. Tot pe măsura 5.1. avem un proiect ce vizează restaurarea Muzeului Romanaţi, de fapt, a clădirii în care acesta funcţionează acum – o casă ce a aparţinut lui Iancu Dobruneanu, un nepot al lui Iancu Jianu. Muzeului Romanaţi i se va adăuga şi o secţie nouă, Secţia de Artă Plastică, ce va funcţiona într-o clădire pe strada Iancu Jianu, la numărul 26 (fostul sediu al PSD), Consiliul Local aprobând 1 miliard lei din bugetul local în acest scop. Şi Casa Hagiescu va fi restaurată, la fel şi Casa Memorială “Iancu Jianu”, aceasta din urmă însă cu bani de la bugetul local, proiectul fiind aprobat în Consiliul Local în iulie, anul trecut. Vorbind de restaurări, nu pot să nu menţionez aici şi implicarea omului de afaceri Marian Doldurea care, cumpărând în 2009 Casa Bancu, construită în 1881, a renovat-o de la temelie şi a transformat-o în Casa Doldurea, despre care unii vorbesc ca despre o altă minune a Caracalului.
Pentru că reprezint un partid social-democrat, nu pot să nu mă refer şi la proiectele sociale. Prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), avem depuse 3 proiecte, toate urmărind creşterea calităţii vieţii în cartierele mărginaşe ale oraşului. Cu ajutorul celor 10 milioane de euro pe care sperăm să le atragem, vom reabilita, în respectivele cartiere, infrastructura, transportul public, gospodăriile vor fi racordate la utilităţi, se vor reabilita şcolile, reţeaua de asistenţă medicală şi totul va fi adus la un nivel care să facă să dispară eticheta de cartier mărginaş. Prin POR 2014-2020, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării şi ADR S-V Oltenia, am început derularea şi a proiectului “Bază sportivă cu teren de fotbal acoperit”, în strada Craiovei nr. 267, proiect în valoare de 10 miliarde lei. Şi, în încheierea acestei expuneri, care nu este deloc exhaustivă, vreau să reţineţi că, în toate proiectele noastre, avem alături parlamentarii de Olt ai PSD şi, în mod special, pe deputatul Dan Ciocan, în pieptul căruia pot să spun că bat şapte inimi pentru oraşul acesta.
– Unui străin care ar vrea să viziteze oraşul, ce i-aţi recomanda? Altfel spus, care sunt principalele cărţi de vizită ale oraşului?
– Caracalul a fost un oraş boieresc, construit de boierii care aveau moşii în această întinsă zonă de câmpie. Însă în anul 1965 a fost elaborat un nou plan de sistematizare a oraşului, plan căruia, în anii următori, i-au căzut pradă sute de clădiri. Din ruinele acestora s-au ridicat actualele cartiere de blocuri de locuinţe: “Gară”, “Doctor Marinescu”, “Libertăţii”, “Horia, Cloşca şi Crişan” (HCC) şi “Centru”, totalizând peste 7.000 de apartamente. În prezent, acestora li se adaugă circa 5.000 de case, iar dintre acestea, 131 sunt clădiri de patrimoniu. Atât a mai rămas din vechiul oraş boieresc, după marea demolare comunistă: 131 de clădiri, toate monumente istorice. Şi toate merită să fie văzute, căci sunt adevărate bijuterii arhitecturale, amintind şi de marile familii ale Caracalului. De pildă, de numele familiei Iulius Mariani se leagă multe dintre marile construcţii ale oraşului. De-a lungul a trei generaţii, arhitecţi din această familie au conceput Palatul Administrativ, Palatul de Justiţie, Casa de Cultură, Palatul elevilor şi copiilor, Liceul (azi Colegiu Naţional) “Ioniţă Asan”.
Din păcate însă, multe dintre casele în care au locuit boierii de altădată ai Caracalului sunt acum într-un stadiu avansat de degradare. Iar Primăria nu poate interveni decât în cazul celor care se află în proprietatea sa. Şi cât de frumos pot să arate, îmbrăcate în straie noi! Un exemplu în acest sens, cel mai elocvent, este clădirea Teatrului Naţional. Construită în perioada 1896-1901, architect austriacul Franz Billek, astăzi, dacă vreţi, reprezintă una dintre adevăratele minuni ale Caracalului, că tot se glumeşte atâta pe seama celor 7 minuni ale oraşului nostru. Dacă în legătură cu toate aceste aşa-zise minuni există multe semne de întrebare, ei bine, Teatrul Naţional “Ştefan Iordache”, închis în 1987 şi redeschis în 2009 (în acest sens, un merit deosebit avându-l şi asociaţia “Mişcarea de Rezistenţă”, condusă de cunoscutul ziarist Marius Tucă, un bucureştean care a rămas cu sufletul alături de oraşul său natal), reprezintă sigur o minune arhitecturală, una adevărată, certificată de realitatea concretă.
Sigur, putem menţiona multe alte cărţi de vizită ale oraşului nostru, cum ar fi, ca să dau un exemplu de construcţie recentă, Sala Polivalentă, cea mai modernă sală polivalentă din judeţul Olt. Arhitectura contemporană şi tradiţională se îmbină armonios, clădiri noi, moderne, fac “casă bună”, ca să zic aşa, cu Casa “Iancu Jianu”, Casa “Constantin Filipescu”, Casa “Ilie Constantinescu”, Casa “(Guran) Cristescu”, Hotel “Minerva”, Hotel “Teodoru”, biserica ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului”, Protoieria şi multe altele, inclusiv această clădire a Primăriei Caracal; în arhitectura oricăreia dintre cele enumerate, fără să le fi menţionat pe toate, fiind încrustată o întreagă istorie, mai veche sau mai nouă. Şi încă o carte de vizită a oraşului este, incontestabil, Parcul “Constantin Poroineanu”, unul dintre parcurile naturale cele mai frumoase din România, recunoscut în Europa ca al treilea parc natural ca dimensiune, având o suprafaţă de 28,58 hectare. În el Primăria a construit stadionul “Parc”, cu 8.500 locuri pe scaune şi o tribună de nivel european, pe care joacă fotbal echipa noastră fanion, FC Caracal şi care găzduieşte, uneori, şi meciuri ale naţionalelor de tineret sau juniori ale României.
– Se poate spune despre Caracal că este un oraş istoric şi cultural?
– Cu certitudine. Dacă nu avem forţa economică a Slatinei, măcar din aceste două puncte de vedere, ale istoriei şi culturii, cred că suntem mai bogaţi decât slătinenii. Este suficient să dai puţin la o parte folia subţire a prezentului, ca să faci cunoştinţă imediat cu istoria locului. Unele dintre amprentele trecutului caracalean v-au fost deja prezentate. Dar ele sunt atât de multe… Un simbol, o emblemă a oraşului nostru este şi Biserica Domnească de pe dealul Protosenilor, din cel mai vechi cartier. A fost ridicată de Mihai Viteazu şi a devenit loc de închinăciune pentru mulţi domnitori. De asemenea, Foişorul de Foc, construit în 1901. De la ultimul etaj al turnului, pompierul de serviciu putea să vadă până la o distanţă de 25 de km. În ţară, nu mai sunt decât câteva care încă mai sunt în picioare.
Indiscutabil, dacă Slatina este capitala economică a judeţului, Caracal este capitala lui istorică şi culturală. În municipiul Caracal, activitatea culturală este organizată prin Centrul Cultural Municipal, o instituţie creată tocmai pentru a pune în valoare imensul tezaur istoric şi cultural moştenit de la strămoşii noştri. Anual, în municipiul nostru sunt organizate manifestări culturale precum: Festivalul Naţional de Teatru (în 2017 a avut loc a VII-a ediţie, dedicată marelui actor Gheorghe Dinică), Festivalul Folcloric “De dor de primăvară”, Festivalul Internaţional de Folclor “Căluşul Românesc” (la acest capitol, nu pot să nu subliniez, măcar în paranteză, meritele deosebite ale Ansamblului Folcloric “Romanaţi”, condus de maestrul Florian Teodorescu, ansamblu care, de 25 de ani, reprezintă o forţă pe scena dansului şi cântecului tradiţional românesc, având în repertoriu peste 100 de dansuri populare de pe întreg cuprinsul ţării), Festivalul Naţional de Muzică Uşoară ”Radu Şerban”, Festivalul Naţional de Teatru şi Film pentru Tineret “FestTin”, şi încă nu le-am enumerat pe toate. Anul trecut a avut loc şi prima ediţie a concursului de fotografie “Caracal-fotografia anului”, organizat de Primărie, prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică şi cu sprijinul hotelului şi restaurantului “Retro”. În 15 noiembrie 2017 a început a XIX-a ediţie a Festivalului de Comedie, deschiderea fiind asigurată de o piesă jucată de actorii Teatrului Municipal. În fiecare an, timp de 5 zile, Caracal este capitala comediei româneşti. Între 17 şi 24 noiembrie organizăm Zilele Municipiului Caracal. Cu fiecare ediţie, sărbătorim şi împlinirea unui număr de ani de atestare documentară a oraşului, în 2018 împlinindu-se 480 de ani. Şi nu e deloc întâmplător că, zic eu, şi ca o recunoaştere a faptului că suntem un oraş istoric şi cultural, şirul manifestărilor dedicate centenarului românesc a început la Caracal…
– În final, o întrebare inevitabilă: ce credeţi în legătură cu intenţionata schimbare de nume a judeţului?
– Dintotdeauna, Olt şi Romanaţi au fost două judeţe-surori, de-o parte şi de alta a Oltului, peste undele acestui râu ele dându-şi mâinile şi trecând împreună prin ceaţa timpului. Şi dacă în 1968 comuniştii au hotărât să le unească sub un singur nume, Olt, ei au comis, de fapt, un sacrilegiu, eliminând al doilea cuvânt din numele de drept al judeţului. Prin urmare, schimbându-i denumirea în “Olt-Romanaţi”, nu am face decât să reparăm o nedreptate istorică şi să aducem în conştiinţa contemporanilor un cuvânt care, prin el însuşi, ne vorbeşte despre originea noastră romană.
