Constructorul anunță oficial deschiderea circulației pe Centura Slatinei

0
823

Sala Europa din cadrul CJ Olt va găzdui miercuri, 26 iulie, o conferință de presă în cadrul căreia constructorul Drumului Expres Craiova-Slatina-Pitești va anunța deschiderea circulației pe Tronsonul doi, Lotul doi, ce include și Centura Slatinei.

Tronsonul va prelua tot traficul greu din Slatina, circulația va fi fluidizată, iar aerul din municipiu mult mai curat.

Tronsonul 2, cu Loturile 1 și 2, are punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final Slatina, la intersecția cu Drumul Național 65 – European 574. Sectorul de drum respectiv al DEx 12, care are o lungime de 39,85 kilometri și străbate localitățile Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Milcov, Slatina și Valea Mare.

Pe lângă acest tronson, județul Olt mai este tranzitat și de Tronsonul 3, cu lungimea de 31,75 kilometri, care trece prin localitățile Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești, până la limita județelor Olt și Argeș.

Drumul Expres Craiova – Slatina – Pitești este împărțit în patru tronsoane, cu o lungime totală de peste 121 kilometri. Proiectul are o valoare de 5,5 miliarde de lei, fiind finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, perioada de finalizare fiind sfârșitul anului 2023.