Aleșii județeni s-au reunit joi, 25 octombrie, în ședință ordinară pentru a aproba o serie de proiecte de hotărâre propuse de conducerea administraţiei judeţene. Pe ordinea de zi a întâlnirii au figurat nu mai puțin de 22 de puncte, toate proiectele de investiții reuşind să obţină susţinerea tuturor forţelor politice din Consiliul Judeţean (CJ).
Consilierii judeţeni s-au întrunit joi în şedinţă ordinară pentru a dezbate şi vota o serie de proiecte . Ordinea de zi a şedinţei a cuprins 20 de proiecte de hotărâri. Înainte de începerea lucrărilor ședinței, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a anunțat că ordinea de zi va fi suplimentată cu două proiecte. Prin urmare, consilierii județeni au avut de aprobat 22 de proiecte de hotărâre. Spre deosebire de alte întâlniri în care unii aleși județeni s-au contrat pe anumite proiecte, de data aceasta, toată pleiada de consilieri județeni a căzut de acord asupra inițiativelor conducerii forului județean. Prin urmare, toate proiectele au trecut cu unanimitate de voturi, fără nicio opoziţie din partea consilierilor (PSD,PNL, ALDE și UNPR).
Printre proiectele care au fost votate se numără: Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea costului mediu lunar de întreținere pentru o persoană cu handicap îngrijită și protejată în centrele rezidențiale publice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Olt, pentru persoane cu handicap, pentru luna SEPTEMBRIE 2018; Proiect de hotărâre cu privire la: – aprobarea rezultatului final la evaluarea finală a managementului Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu” (perioada 20.11.2014-13.10.2018); – constatarea încetării contractului de management al managerului (directorului) Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”; – desemnarea managerului (directorului) interimar al Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții ”Modernizare și reabilitare etajele 2 și 3 inclusiv centrala termică secția Pneumologie Scornicești”; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea conturilor de execuție a bugetului Județului Olt la data de 30.09.2018; Proiect de hotărâre cu privire la transformare posturi în statul de funcții al Școlii Populare de Arte și Meserii; Proiect de hotărâre privind utilizarea fondului de întreținere, înlocuire și dezvoltare de către operatorul S.C. Compania de Apă Olt S.A.; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea închirierii prin licitație publică a unui imobil aparținând domeniului privat al Județului Olt și aflat în administrarea Consiliului Județean Olt; Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Olt nr. 139/30.08.2018 cu privire la: aprobarea proiectului „Îmbunătățirea accesului populației din județele Mehedinți, Dolj și Olt la servicii medicale de urgență” și a cheltuielilor legate de proiect; Proiect de hotărâre cu privire la: transformarea și mutarea unor posturi în statul de funcții al Spitalului Județean de Urgență Slatina, precum și cu privire la reorganizarea aparatului tehnic, economic și administrativ al Spitalului Județean de Urgență Slatina;
Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării și garantării unei finanțări rambursabile interne în valoare de până la 25.000.000 lei în vederea asigurării cofinanțării și prefinanțării proiectelor de interes județean finanțate din fondurinerambursabile de la Uniunea Europeană; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea mutării a două posturi vacante în statul de funcții al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – aparat propriu; modificarea organigramei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – aparat propriu; Proiect de hotărâre cu privire la: repartizarea pe unități administrative teritoriale a limitelor pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și pentru sumele din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală pe anul 2019 și estimările pe anii 2020-2022; Proiect de hotărâre cu privire la preluarea în domeniul public al Județului Olt a unui drum comunal și încadrarea acestuia din categoria funcțională a drumurilor de interes local în categoria funcțională a drumurilor de interes județean; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea utilizării în anul 2018 a unei sume din excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2017; Proiect de hotărâre cu privire la transformare posturi vacante în statul de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Olt;
Proiect de hotărâre cu privire la: rectificarea bugetului Județului Olt, pe anul
2018; Proiect de hotărâre cu privire la transformare posturi în statul de funcții al
Ansamblului Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiționale „Doina Oltului”; Proiect de hotărâre cu privire la: alocarea unei sume din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Olt, prevăzut în bugetul Județului Olt pe anul 2018; Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acordare a premiilor elevilor olimpici și cadrelor didactice, care au obținut rezultate excepționale la olimpiadele școlare de specialitate; Proiect de hotărâre cu privire la: – aprobarea înființării Centrului Județean de Cultură și Artă Olt; – aprobarea numărului de personal, organigramei, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Centrului Județean de Cultură și Artă Olt; Proiect de hotărâre cu privire la modificarea repartizării pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea privind drumurile județene și comunale pe anul 2018; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea rezultatului final obținut de domnul Florian Dumitrescu în cadrul procedurii de analiză a noului proiect de management elaborat pentru Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Cultural Olt;- aprobarea proiectului de management elaborat de domnul Florian Dumitrescu și a duratei noului contract de management; – încetarea contractului de management al managerului (directorului) interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Cultural Olt; numirea managerului (directorului) Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Cultural Olt.