Caracalul are Buget

0
188

Consilierii locali ai municipiului Caracal,  au votat bugetul de venituri și cheltuieli al localității pentru anul 2023   

Convocați în ședință extraordinară, miercuri 8 februarie a.c., aleșii locali  au votat în unanimitate proiectul de buget pentru anul în curs propus de Ion Doldurea, primarul localități.

Bugetul din acest acest an al  municipiului Caracal se ridică   la aproximativ 30 de milioane de euro, puțin mai mult ca anul trecut, dar insuficient pentru a duce la capăt proiectele ambițioase ale Administrației Doldurea.

O treime din buget merge pemtru funcționare , iar două treimi vor merge pe dezvoltare și investiții (o mișcare inteligentă a Administrației Doldurea, care după 33 de ani de la Revoluție are o altă abordare a modului în care pot fi finanațate investițiile și complexele proiecte de infrastructură, implicit dezvoltarea ritmică a localității, fără a fi grevate bugetele pe următorii ani)

“Așa cum știți bugetul se împarte în trei parți; funcționare, dezvoltare și investiții.  Partea de funcționare  a administrației este aproape ca anul trecut, partea de dezvoltare o vedem pe masură ce îanaintăm în timp, iar partea de investiții este cea mai importantă pentru  localitate. Excedentul bugetar pe care l-am avut  ne-va permite să realizăm cel puțin 80-90% din cea ce ne-am propus. În primul rând aș vrea să spun că există o serie de prevederi în lista noastră de investiții care presupun DALI-uri, Sudii de Fezabilitate, PT-uri , lucruri care ne dau perspectiva unei continuități în cea ce privește investițiile pe fonduri europene. Dacă anul trecut a fost un an marcat clar de proiectele PNRR, pe care zicem noi le-am dus cu bine , anul acesta se deschid  clar pe ADR Oltenia POR-urile, (programele operaționale regionale  și atunci noi trebuie să fim pregătiți pentru accesarea acestor proiecte . În această listă investițională pe care consilierii au votat-o astăzi  sunt prinse  Studii de Fezabilitate, DALI-uri, PT-uri, fără de care noi nu putem accesa aceste programe .

Sigur că pe cetățean îl interesează ce facem?…

O noutate și este singura pe care aș remarca-o este faptul că noi în momentul de față avem trei străzi care sunt pe proiect tehnic și pe execuție,  ( mă refer aici la Măceșului, Torentului și la Viilor care aveau documentațiile cu mult înainte) acestea vor fi reabilitate , modernizate imediat ce timpul o va permite .

Tot în perioada aceasta vom face Studii de Fezailitate pentru cecelalte străzi care au suportat lucrări de extindere și reabilitare apă și canal, vom face și licitația pentru cele 20 de străzi pe care le-am prins în acest proiect, în așa fel încât   după ce vom face  vom face rectificarea bugetară,   să reabilităm aceste străzi  pentru că avem banii necesari pentru acestea .   În partea a  II- a anului, va fi o perioadă în care multe din străzile care acum arată ca după bombardament, vor fi  clar reabilitate :Sunt  străzi care nu au avut niciodată asfalt .Acum  vor fi  asfaltate și vor avea și trotuare. În cea ce privește programul de investiții din acest an pot să spun că acesta se va întinde și pe următorii doi, trei ani, asigurând o dezvoltare ritmică  urbană a localității” . a  declarat Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal.

Chiar dacă bugetul din acest an  nu este unul îndestulător, capabil să asigure finanțarea programelor   ample de dezvoltare, Ion Doldurea caută în permanență cele mai bune soluții pentru a prinde surse externe de finanțare a proiectelor pe anumite programe naționale sau europene.

 

Doru Tudor