Caracalenii pot dona lucruri de care nu mai au nevoie pentru oamenii din oraș

0
159

Primăria Caracal a demarat o campanie prin care oamenii pot dona lucrurile de care nu mai au nevoie pentru caracalenii cu o situație materială dificilă. Astfel, în fața Primăriei Caracal a fost montată o căsuță, unde oamenii pot aduce pachetele.

„De astăzi, la căsuța de pe platoul din fața Primăriei, orice cetățean poate dona lucruri care îi prisosesc, pentru cei care au mai mare nevoie de ele, oameni ai orașului care vor aprecia orice ajutor. Alături de cetățenii săi, Primăria este implicată în dezvoltarea comunității caracalene, fie că ne referim la lucrări de infrastructură, la investiții sau la amenajarea spațiilor publice și de recreere, fie că ne referim la acțiuni de întrajutorare”, au anunțat reprezentanții Primăriei Caracal.

Primarul din Caracal, Ion Doldurea, spune că astfel de campanii pot face viața mai ușoară celor aflați în impas.

“Acțiunile cu caracter social sau umanitar sunt o constantă a muncii noastre și împreună cu mediul de afaceri din municipiu, cu cetățenii, încercăm să facem viața mai ușoară concetățenilor noștri aflați în nevoie”, a declarat primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea.