Duminiă, 24 ianuarie slătinenii au marcat 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment cunoscut în istorie şi drept Mica Unire. La statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situată pe bulevardul cu acelaşi nume din Slatina, doar câteva persoane au venit pentru a marca evenimentul. Au fost prezente şi personalităţi marcante ale judeţului precum: prefectul Florin Homorean, preşedintele Consiliului Judetean Olt, Marius Oprescu, primarul Emil Moţ și cei doi viceprimari ai municipiului Claudiu Stăncioiu și Gigi Ernes Vîlceleanu.
”24 ianuarie ne oferă prilejul să onorăm o pagină importantă din istoria noastră, din ceea ce suntem și ceea ce am devenit datorită înaintașilor noștri. Lecțiile evenimentului istoric de la 1859, Mica Unire, ne-au învățat că dorința de unire a românilor a fost din veacuri visul nostru de aur.
Iată că se împlinesc astăzi 162 de ani de la primul act istoric major în devenirea statului unitar și suveran român actual: Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza și începutul împlinirii celui mai preţios ideal românesc, reîntregirea într-o singură patrie a naţiunii române.
Noi, cei de astăzi, trebuie să înțelegem că democrația contemporană nu presupune renunţarea la valorile tradiţionale şi conştiinţa naţională, nu presupune abandonarea istoriei şi a strămoşilor noştri, ci dimpotrivă, întoarcerea către toate acestea reprezintă o datorie sfântă a noastră și cel mai profund mod de a ne onora înaintașii. Pentru că, vizionari şi patrioţi desăvârşiţi, cei care au săvârșit unirea de la 1859 au reprezentat poate cea mai preţioasă generaţie de politicieni şi oameni de stat de care poporul român a avut vreodată parte, a căror iscusinţă politică şi dragoste de ţară au impus dorinţa neamului în faţa puterilor vremii.
Astăzi este bine să învăţăm din filele istoriei. Să știm că atunci, în ianuarie 1859, românii au avut un obiectiv suprem, au lăsat deoparte neînţelegerile şi disensiunile şi au ales acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Să știm că liderii politici ai acelor vremuri, indiferent de culoarea lor politică, au ştiut să pună interesele României înaintea intereselor politice personale. Tocmai de aceea, Mica Unire de la 1859 este o lecţie de istorie importantă pentru noi, pentru că ea ne învață că solidaritatea şi unitatea sunt mult mai de preţ şi mai folositoare românilor decât tensiunile și dezbinarea. Astăzi, ca şi în 1859, şansele de progres ce se deschid României sunt imense. Ca şi atunci, astăzi românii îşi doresc să trăiască liber şi să depăşească aceste momente de criză şi încercare, de pandemie și suferință.
Trebuie să păstrăm tradiţia și să nu ne dezamăgim strămoşii. Trebuie să învățăm de la ei și să lăsăm moștenire credința că vom răzbi indiferent de încercările prin care trecem. Deşi suntem un popor cu o istorie tumultoasă, unirea a creat avuţia noastră nepreţuită, adică România. Și este o onoare pentru mine să fiu astăzi alături de dumneavoastră, urmaşi ai marelui Cuza.
Închei prin a spune cu credinţă:
Trăiască unitatea poporului român! Aşa să ne ajute Dumnezeu!” a declarat prefectul județului Olt, Florin Homorean.
La final, au fost depuse coroanele, lipsind hora Unirii.
Cui îi dadeau onorul,valutistilor?
Comentariile sunt închise.