Ziua de 9 mai, celebrată la Cimitirul Eroilor din Slatina

0
266

Ziua Independenței, ce s-a proclamat în anul 1877, Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial în anul 1945, dar și Ziua Uniunii Europene sunt sărbătorite an de an pe 9 mai.

Ziua cu o triplă semnificație a fost celebrată luni, 9 mai, și de autoritățile locale și județene, prin organizarea unei ceremonii la Cimitirul Eroilor din Slatina.

Printre cei prezenți s-au aflat subprefectul de Olt Cosmin Floreanu, Virgil Delureanu și Ionut Ivan, vicepreședinții Consiliului Județean Olt, Gigi Vîlceleanu și Alexandru Berechet, viceprimarii municipiului Slatina, reprezentanți ai instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale din teritoriu, membri ai unor asociații de veterani de război, și reprezentanții unor partide politice.

Un sobor de preoți din cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților a oficiat o slujbă religioasă, fiind apoi depuse coroane la Monumentul Eroilor din Slatina.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, formația Lyra Band a Primăriei Slatina intonând cântece patriotice.