„Ziua de 8 martie, dincolo de semnificaţia ei generală, de festivismul şi florile care o însoţesc, poate fi şi ocazia semnalizării şi atragerii atenţiei publice asupra problemelor femeilor” – interviu cu d-na senator Siminica Mirea

0
320

Luni, 25 iunie 2018, în Senatul României, un anunţ sec făcea înconjurul sălii: “Dragi colegi, aş vrea să vă anunţ că începând de astăzi voi activa în grupul PSD”. Aleasă în Circumscripţia electorală nr.30 Olt, pe lista PNL, d-na senator Siminica Mirea demisiona din partidul care în toată perioada postdecembristă a fost doar cu numele al Brătienilor şi trecea la PSD. A fost un divorţ… în stil românesc, am zice, dacă nu am avea în vedere că astfel de treceri de la un partid la altul au intrat de mult în practica obişnuită a vieţii politice din toată lumea. Cum ar putea să fie românii „mai catolici decât papa”? În ce o priveşte pe doamna senator, s-a „recăsătorit” aproape imediat, n-a trebuit să aştepte mult să fie cerută de altcineva. Fiind o „fată cu zestre”, s-a găsit repede flăcăul cu viitor sigur alături de care să meargă mai departe pe drumul spinos al politicii. De data aceasta, totul a fost luat în seamă şi analizat la rece, ca într-o căsătorie în care dragostea contează mai puţin şi, mai mult, interesul. Foarte probabil ca între cele două părţi să se fi încheiat şi un contract prenupţial. Una dintre părţi a vrut-o pe cealaltă, pentru că fiecare a avut ce oferi. PSD, flăcăul cu viitor sigur, avea de partea sa puterea, forţa pe care i-o conferea guvernarea, în timp ce d-na Siminica Mirea avea în spatele său voturile a mii de oameni. Oameni pe care contează în continuare şi pe care-i poate oricând mobiliza în susţinerea unei campanii electorale.

Am abordat-o recent pe d-na senator şi, pentru că se apropia 8 martie, am vrut ca discuţia noastră să abordeze mai ales probleme feministe şi tot interviul să poarte o marcă specifică, de „Ziua Femeii”.

–          D-nă senator, care mai e reprezentarea feminină în Parlamentul României?

–          Vorbind în procente şi pe partide, PSD este partidul cu cea mai mare reprezentare feminină în Parlament, circa 23 la sută. Urmează USR, cu 18 procente din totalul aleşilor lor, în timp ce PNL, care a fost cel mai vocal în timpul campaniei electorale din 2016, pe acest subiect, propunând şi o lege care să oblige partidele să aibă cel puţin 30 la sută femei pe listele de candidaţi, ei bine, PNL nu este reprezentat în Parlament decât de circa 17 la sută femei. Per total, în Parlamentul României, în urma alegerilor din 11 decembrie 2016, au intrat 90 de femei, reprezentând 20 la sută din totalul celor 465 de senatori şi deputaţi. La acest capitol, al reprezentării politice a femeilor, suntem sub media europeană, cu mult în urma unor state ca Suedia, unde femeile şi bărbaţii sunt în număr aproape egal în Parlamentul lor. În guvernul României, 28 la sută sunt femei, cel mai ridicat procent din istoria României. 

–          De când există drepturi politice pentru femei în România?

–          Primele iniţiative pentru obţinerea unor astfel de drepturi datează din perioada paşoptistă. Au fost atunci nişte femei de-a dreptul eroine care au înălţat pe baricadele revoluţiei şi steagul unor revendicări feministe. Femei precum Maria Rosetti, Elena Cuza sau Ana Ipătescu s-au situat în primele rânduri. Maria Rosetti a devenit chiar simbolul României revoluţionare, ea pozând pentru pictorul Rosenthal în tabloul „România dezcătuşată la Câmpia Libertăţii”. A urmat generaţia unor femei ca Ella Negruzzi (devenită ulterior prima femeie avocat din România), Olga Sturdza, Cornelia Emilian sau Ana Conta Kernbach care, în preajma anului 1918, se pronunţau în favoarea recunoaşterii drepturilor politice ale femeilor. În Constituţia din 1923, dreptul de a alege şi de a fi ales se garanta doar bărbaţilor. Cu privire la femei, se menţiona că „legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub cari femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice”. O astfel de lege specială a putut fi adoptată abia în 1929, când a fost recunoscut dreptul de vot al femeilor, pentru administraţia locală (şi numai pentru funcţionarele de stat, văduvele de război, femeile decorate pentru activităţi din timpul răboiului de reîntregire şi femeile care conduceau societăţi culturale, filantropice sau de asistenţă), iar în 1938, şi pentru alegerile generale. În 1939, femeile cu studii şi cu vârsta de peste 30 de ani au primit şi dreptul de a fi alese în Parlament. Abia prima constituţie comunistă a României, cea din 1946, dădea tuturor cetăţenilor României, cu vârsta de peste 18 ani, dreptul de a vota indiferent de „sex, naţionalitate, rasă, religie, grad de cultură, profesiune (…)”. Numai că atunci se şi instaura regimul autoritar comunist, aşa că de drepturi politice depline, cu adevărat democratice, femeile din ţara noastră nu beneficiază decât după 1989.

–          Ce are, în plus, femeia politică faţă de bărbatul politic?

–          Ce are, în plus, femeia politică faţă de bărbatul politic?

În general, femeile sunt mai puţin corupte, mai sensibile, mai atente la modul cum se cheltuiesc banii, mai dedicate problemelor din sănătate şi educaţie, mai înclinate spre sporirea calităţii şi confortului vieţii. De asemenea, copiii şi bătrânii, cei cu nevoi speciale reprezintă categorii de populaţie faţă de care femeile dovedesc înclinaţii mai puternice referitoare la protecţia lor. Şi peste toate, cel puţin în ce mă priveşte pe mine, femeia este mai dedicată interesului public, mai altruistă şi mai preocupată decât bărbaţii în ce priveşte imaginea ei în societate. Dacă m-aţi întreba care îmi sunt principiile după care mă conduc în politică, pe primul loc aş pune tocmai deschiderea mea spre tot ce permite dialogul, iniţiativa, echilibrul şi luciditatea în luarea deciziilor. În al doilea rând aş vorbi despre necesitatea unei comunicări permanente cu cetăţenii, menţinerea unei strânse legături cu toate categoriile de populaţie, căci numai aşa omul politic poate rămâne racordat la interesul public. Am considerat tot timpul că este esenţial ca omul politic să nu uite niciodată că întruchipează încrederea a milioane de oameni şi că toată puterea lui vine din această încredere acordată prin vot.

–          Care credeţi că sunt principalele probleme ale femeilor din România?

–          Din păcate sunt foarte multe, unele chiar foarte grave, care afectează categorii largi de femei, cum ar fi, de exemplu, violenţa în familie sau greutăţile cu care se confruntă mamele singure, violul etc. Apoi, sunt multe categorii de femei care se confruntă cu probleme specifice. Ziua de 8 martie, dincolo de semnificaţia ei generală, de festivismul şi florile care o însoţesc, poate fi şi ocazia semnalizării şi atragerii atenţiei publice asupra problemelor femeilor. 8 martie poate fi considerată şi ziua în care femeile îşi pot revendica drepturile.

–          Ce este Convenţia de la Istanbul?

–          Este o convenţie a Consiliului Europei, referitoare la combaterea violenţei asupra femeilor. În România a intrat în vigoare la 1 septembrie 2016, dar de atunci nu s-a făcut prea mult în sensul armonizării legislaţiei noastre cu prevederile ei. Una dintre acestea, spre exemplu, cere ca autorităţile române să înfiinţeze centre pentru victimele violului. Abia în 26 noiembrie 2018 a fost inaugurat primul Centru-pilot de criză pentru situaţiile de viol, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Un pas mare înainte, pe drumul spre o societate românească mai civilizată şi mai sigură. Într-un astfel de centru, victimele abuzului sexual sunt examinate medical şi medico-legal, având asigurată şi asistenţa post-traumatică, inclusiv consilierea de specialitate. În programul de guvernare al PSD este menţionată înfiinţarea a 10 astfel de centre, intenţionându-se o veritabilă schimbare de paradigmă în ce priveşte managementul integrat în legătură cu victimele situaţiei de viol. Şi dacă, până acum, România se situa mereu pe primele locuri în privinţa violenţei şi abuzului împotriva femeilor, astfel de demersuri ne face să credem că va veni o vreme când nicio româncă nu se va mai teme să iasă singură pe stradă.

–          Una dintre marile probleme ale României contemporane este cea demografică. Iar dacă populaţia scade, este şi pentru că avortul este permis. În prezent, tot mai multă lume se pronunţă împotriva avortului. Donald Trump, de pildă, a tăiat finanţarea pentru ONG-urile care sprijină avortul. La noi, Coaliţia pentru Familie şi Biserica Ortodoxă cer pe un ton tot mai hotărât restrângerea dreptului de avort. Dvs. ce spuneţi?

–          În România, populaţia nu scade din cauză că avortul este permis. Sau, cel puţin, nu asta e cauza principală. Ne confruntăm cu o problemă demografică în primul rând pentru că nu suntem în stare să asigurăm un număr suficient de locuri de muncă şi condiţii civilizate de viaţă mai ales în mediul rural. Abia când aceste două condiţii vor fi realizate, nu vom mai asista la depupularea satelor României, tinerii nu ne vor mai pleca spre alte zări, în căutarea unei vieţi mai bune. Pe de altă parte, sigur, avortul este o problemă. Gravitatea şi amploarea ei a condus la înfiinţarea a numeroase ONG-uri şi la organizarea a mai multor manifestări pro-viaţă în întreaga lume. Copilul nenăscut este o fiinţă umană şi ar trebui, după mine, să aibă garantat dreptul la viaţă. Pentru apărarea dreptului la viaţă al copilului nenăscut, la noi în ţară se organizează în fiecare an Marşul pentru viaţă. Anul acesta va avea loc pe 23 martie. Nu se solicită interzicerea legală a avortului, ci doar înţelegerea adevărului ştiinţific că viaţa începe de la concepţie şi sprijinirea femeii să înfrunte criza de sarcină şi să dea naştere vieţii pe care o poartă în ea. În această problemă, Guvernul PSD a venit cu o serie de măsuri care să încurajeze natalitatea. Cea mai recentă, mărirea alocaţiilor pentru copii, este cuprinsă în bugetul pe 2019.

–          Ce transmiteţi femeilor din România, de ziua lor?

–          Ne-am obişnuit ca, de Ziua Femeii, reprezentantele sexului frumos să fie recunoscute pentru realizările lor şi răsplătite cu flori. Indiferent că sunt mame, soţii, fiice, prietene sau colege, femeile se bucură în această zi de atenţia specială a bărbaţilor şi sunt omagiate pentru frumuseţea şi hărnicia lor. Pentru tot ce reprezintă Femeia, în acest frumos început românesc de primăvară, aş vrea să opresc timpul în loc şi să mă bucur, împreună cu toate femeile din judeţul Olt şi din România, de fiecare clipă a acestei zile în care, mai clar ca oricând, cerul îşi revarsă infinitul său de bunătate. Femeia însăşi fiind o floare a primăverii, le doresc tuturor să înflorească şi să-şi răspândească parfumul prin tot raiul sufletului omenesc. Sănătate şi fericire alături de cei dragi!