ZECI DE FIRME, DIZOLVATE ÎN OLT

0
119

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor dizolvate în judeţul Olt, în primele zece luni ale acestui an, a scăzut cu peste 42 de procente faţă de intervalul similar din anul precedent.

Astfel, în perioada ianuarie – octombrie 2020, au fost dizolvate voluntar 190 de firme, faţă de 329 în aceeaşi perioadă din 2019, ceea ce  reprezintă o dinamică negativă de 42,25%. Numai în luna octombrie au fost dizolvate 27 de societăți. Cele mai multe operaţiuni de dizolvare la nivel naţional s-au înregistrat în intervalul de referință în Bucureşti -4.050, Timiș-1.120, Cluj-1.052 și Constanța 1.049 de proceduri de dizolvare.

Dizolvarea reprezintă prima etapă în desfiinţarea unei firme şi poate fi de drept sau se poate face voluntar, prin hotărârea asociaţilor (respectiv decizia asociatului unic).

Desfiinţarea unei firme are loc în urma parcurgerii a 2 etape: dizolvarea, radierea şi în cazul în care este necesar, din cauza neînţelegerilor dintre asociaţi, etapa intermediară a lichidării.