Vremea rea cuprinde și județul Olt

0
331

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi valabil în intervalul 20 septembrie, ora 16:00 – 21 septembrie, ora 06:00 în județele: Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău. Instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și pe arii extinse se vor înregistra cantități importante de apă cuprinse, în general, între 50 și 70 l/mp.

De asemenea, specialiștii de la ANM au mai emis un cod galben de ploi valabil în intervalul 20 septembrie, ora 11:00 – 21 septembrie, ora 21:00. În cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali pe arii restrânse 50-60 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55-60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65-70 km/h și vijelii.