Vicepremierul Paul Stănescu ştie DETALII de culise. De ce a fost huiduită Gabriela Firea pe Arena Naţională

0
683

Vicepremierul Paul Stănescu a apreciat, miercuri, că oamenii prezenţi luni pe Arena Naţională au huiduit-o pe Gabriela Firea, primarul Capitalei, menţionând însă că aceasta a făcut un gest „extraordinar” înmânându-i Simonei Halep cheia oraşului, scrie Agerpres.

Întrebat pe cine au huiduit oamenii pe stadionul Naţional Arena, Stănescu a răspuns: „Cred că pe primarul general, eu asta cred, deşi totul s-a întâmplat atât de rapid că aproape nu ne-am dat seama, dar cred că pe primarul general. În momentul în care un om politic vine lângă, până la urmă, un personaj foarte important din această ţară, sigur că sunt reacţii”.

El a spus, însă, că Firea nu a greşit.

„Nu pot să spun că a greşit doamna Firea, a făcut un gest extraordinar pentru un sportiv care ne reprezintă la nivel internaţional, deja probabil cel mai cunoscut român la această oră din lume. Şi sigur că doamna Firea a făcut un gest extraordinar în momentul în care i-a înmânat cheia oraşului, în care i-a spus că este cetăţean de onoare, cred că a făcut un gest extraordinar. Dar, aşa cum aţi văzut, acolo era #rezist. Pe stadion, dacă sunt câţiva agitatori, lucrurile evoluează foarte repede”, a apreciat Stănescu.

El a adăugat că au greşit cei care au trimis mesaje că Simona Halep a fost huiduită la acel eveniment.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, care a câştigat în premieră turneul de la Roland Garros, a primit luni seară „Cheia Oraşului Bucureşti” şi o diplomă de excelenţă din partea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul unei ceremonii organizate la Arena Naţională.

Gabriela Firea a fost huiduită de bucureştenii prezenţi pe Arena Naţională în momentul în care a urcat pe scena amplasată în faţa tribunei oficiale a stadionului. „Bine ai venit acasă, Simona! Nu vreau decât să îmi exprim satisfacţia pentru performanţa realizată de tine şi să îţi ofer ‘Cheia Oraşului Bucureşti’ şi această diplomă, pentru că tu eşti deja cetăţean de onoare al Capitalei”, a afirmat Firea, care a părăsit apoi stadionul.

După ce a fost huiduită de bucureştenii prezenţi pe Arena Naţională, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a scris pe pagina sa de Facebook că „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Ea susţine că, în cazul în care nu ar fi organizat evenimentul, dacă Halep nu ar fi fost primită ”aşa cum merita”, s-ar fi spus că este arogantă şi nu îşi face datoria de primar general.

Sursa:stiripesurse.ro