Vicepremierul Paul Stănescu, mesaj de Centenar: Sărbătoarea de astăzi este un bun prilej pentru punţi între oameni şi pentru a ne redefini rolul și locul pe harta lumii

0
201

Paul Stănescu, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua Națională a României, vicepremierul făcând referire la unitate, solidaritate și mândrie națională.

Stănescu a afirmat că sărbătoarea de astăzi este un bun prilej pentru punţi între oameni şi pentru a ne redefini rolul și locul pe harta lumii.

Redăm în integralitate mesajul de astăzi, 1 decembrie 2018, al vicepremierului României Paul Stănescu:

 

Dragi români,

Astăzi, sărbătorim împreună Ziua Națională a României şi un secol de la Marea Unire, cu recunoștință pentru sacrificiul și devotamentul înaintașilor noștri, care au făcut posibilă România Mare, dar și cu încredere și speranță în viitorul pe care noi, românii de astăzi, îl construim, în acord cu valorile democrației și libertății!

Reper al identităţii şi unităţii naţionale, actul de la 1 Decembrie este o construcţie comună, care şi-a păstrat nealterată, de timp şi de timpuri, valoarea simbolică. Astfel, de 100 de ani încoace, 1 Decembrie ne aminteşte că poporul român are forța de a-și împlini marile idealuri, chiar şi în cele mai dificile condiţii.

Ziua Marii Uniri este un îndemn la unitate, solidaritate și mândrie națională. Această Zi a reprezentat un act de voinţă populară, în care toate provinciile au luptat deopotrivă pentru acelaşi ideal, iar astăzi reprezintă pentru noi toţi împărtăşirea unor valori, emoţii şi deziderate comune.

Suntem în Anul Centenarului Marii Uniri şi am aşteptat acest moment cu bucurie şi emoţie! Astăzi, mai mult ca oricând, idealurile din 1918 trebuie transpuse într-un efort colectiv la nivelul întregii societăţi româneşti, de a fi uniţi şi hotărâţi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru binele comun!

Sărbătoarea de astăzi este un bun prilej pentru punţi între oameni şi pentru a ne redefini rolul și locul pe harta lumii, în vederea consolidării României moderne şi responsabile, iar angajamentele pe care ni le-am asumat în spiritul democrației și statului de drept sunt apreciate în Europa şi în lume, în parteneriatele și organizațiile internaţionale din care facem parte. Am făcut pași importanți pentru a recupera multe dintre decalajele trecutului, însă numai împreună, implicați și hotărâţi, vom reuși să construim o Românie puternică și respectată!

Cred că  trebuie să continuăm pe acest drum pe care l-am câştigat cu eforturi susţinute şi cred că principalul nostru obiectiv trebuie să rămână păstrarea încrederii cetățenilor în politicile comune şi în valorile europene!

Mesajul pe care îl adresez astăzi colegilor politicieni şi tuturor românilor este unul de speranţă: speranța într-un viitor mai bun, într-o societate modernă și deschisă! Am încredere că spiritul Unirii va învinge, în folosul tuturor românilor!

Dragi români,

Astăzi, de Ziua Naţională, vă felicit şi vă mulțumesc pentru ceea ce faceți zilnic pentru ca România să devină o țară mai prosperă și mai puternică!

În egală măsură, le mulţumesc şi militarilor români aflaţi la datorie în teatrele de operaţii şi le doresc să se întoarcă acasă cu bine!

 La mulți ani, dragi români!

La mulți ani, România!