Vești proaste pentru persoanele fără serviciu din județul Olt care vor să iasă la pensie deoarece de la 1 ianuarie 2020 cota contribuției în cazul încheierii unui contract de asigurări sociale este de 558 de lei, față de 520 de lei, cât a fost în 2019.
De la 1 ianuarie, baza lunară de calcul minimă a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) la contractele de asigurare voluntară s-a majorat. Astfel, pentru anul 2020, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 2.230 lei, iar cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 558 lei.
Prin urmare, orice persoană care dorește să se asigure în sistemul public de pensii în baza unui contract va trebui acum să scoată din buzunare 558 de lei pe lună față de 520 de lei, cât a plătit în 2019. Este vorba despre persoanele fără loc de muncă care mai au puţin până la pensie, dar nu au vechimea necesară în muncă pentru a se pensiona și cotizează la fondul de pensii. De altfel, creșterea sumei minime de plată a făcut ca numărul contractelor de asigurări sociale încheiate în județul Olt în ultimul an și jumătate să scadă. De exemplu, dacă la 31 martie 2018, numărul contractelor active era de 1.133, în prezent numărul acestora a scăzut la 600. „ Anul trecut s-au încheiat 186 de contracte de asigurări sociale, iar numărul total de contracte active este de 599”, a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Olt, Constanța Gheorghe.
În 2014 cota contribuției de asigurări sociale era de 252 de lei, în 2015 de 222 de lei pe lună, în 2016 de 247 de lei, iar în 2017 de 288 de lei. În perioada 7 ianuarie-7 februarie 2018 cota contribuției de asigurări sociale a fost de 351 de lei, din 7 februarie până la 1 aprilie 2018 de 364 de lei, iar în perioada 1 aprilie-31 decembrie 2018 de 475 de lei.
Contribuţia se poate plăti şi anticipat pe o perioadă de cel mult 12 luni, calculate de la data la care se face plata. Contractul de asigurări sociale este forma facultativă de asigurare în sistemul public de pensii reglementată de Legea numărul 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.