Vești bune pentru angajatorii olteni

0
180

Angajatorii că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoarea de 250 lei, acordat din bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru fiecare elev și student încadrat în muncă, conform prevederilor Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților.

 

Potrivit reprezentanțilot AJOFM Olt, angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic. „Beneficiază de acest stimulent financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi și studenți în baza  unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanței, încheiat în condițiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp partial sau în baza unui contract de muncă temporară numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanței. În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi și de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă” a declarat Elena Iordache, purtător de cuvânt AJOFM Olt.

 

Nu beneficiază însă de acest stimulent financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi și studenți anterior datei de începere a vacanței stabilite potrivit legii, pentru elevii și studenții respective și nici angajații care au beneficiat, pentru elevii și studenții respectivi, de acest stimulent financiar, pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic. Pentru acordarea stimulentului financiar lunar, angajatorii, din judetul Olt, vor încheia cu AJOFM. Olt, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor și studenților aflați în perioada vacanțelor, o convenție.