Vârsta de pensionare pentru femei s-a modificat. Ce stagiu de cotizare e necesar, pentru a beneficia de pensie din partea statului

0
235296

Începând cu 1 iulie 2023, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru femei este de 60 de ani șase luni, iar stagiul complet de cotizare – 33 de ani șase luni.

Totodată, pentru bărbaţi, vârsta de pensionare rămâne neschimbată, constituind 63 de ani, iar stagiul de cotizare – 34 de ani, condiţiile respective fiind stabilite de la 1 iulie 2019.

Conform prevederilor legii, reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulţi copii. Pentru ele vârsta de pensionare se diminuează cu 3 ani și de la 1 iulie 2023 constituie 57 de ani și șase luni.

Reamintim, că pensia pentru limită de vârstă se stabileşte pe viaţă de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazurile în care a fost depăşit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare – 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.

Reieşind din stagiul complet de cotizare prevăzut pentru femei de la 1 iulie 2023, la stabilirea pensiei anticipate pentru carieră lungă acestea urmează să confirme 36 de ani șase luni de stagiu contributiv de cotizare, iar în cazul bărbaţilor stagiul contributiv de cotizare rămâne neschimbat – de 39 de ani.

Cererile pentru solicitarea pensiilor pentru limită de vârstă pot fi depuse online de către deţinătorii semnăturii electronice/mobile, accesând pagina web oficială a autorității.

Găsiți AICI calculatorul vârstei de pensionare.

AGORA amintește că vârsta de pensionare se majorează treptat până la 63 de ani, începând cu 1 iulie 2017. Această vârstă a crescut treptat cu patru luni pentru bărbați, până în iulie 2019, când a ajuns la 63 de ani. De asemenea, pentru femei, vârsta de pensionare continuă să crească cu câte șase luni până la 1 iulie 2028.

Sursă: agora.md