Vinul Negre 2017 de la compania Fautor din R.Molova a fost desemnat cel mai bun vin roșu din lume la ultima ediție a Concursului Mondial din Bruxelles, una dintre cele mai importante competiții de vinuri din lume. ”Este evident o realizare foarte importantă pentru întreaga ramură vitivinicolă a țarii pentru că de obicei locurile deținute cândva de Spania, Franța sau Italia, cu o mare tradiție, acum a revenit puțin cunoscutei Moldovei”, spune la RFI expertul Andrei Cibotaru, membru al juriului Concursului Mondial din Bruxelles.
”Vreau să spun că la astfel de concursuri noi evaluăm vinul în orb, nu știm țara, nu știm producătorul, nici compania, nici măcar prețul. Doar vin alb sau roșu. Păi, iată vinul din Moldova a fost evaluat printre cele 5000 de vinuri roșii cu cel mai înalt punctaj. Peste 93 din aproape 100 de puncte”.
”Organizatorii competiției au plasat informații despre acest vin, despre Moldova în general și numărul de premii în comunicatul oficial. Respectiv, Moldova este adusă în prim-planul presei de specialitate vinicole, iar asta este o realizare importantă, inclusiv un demers de marketing important”, afirmă expertul Andrei Cibotaru, participant la diverse competiții de vinuri din lume.
Organizatorii nu au dezvăluit punctajul exact oferit vinului, dar au subliniat că Negre a luat cel mai mare scor. Vinul a luat Marea Medalie de aur, pentru care este nevoie de cel puțin 92 puncte din 100.
Negre este un cupaj roșu din 2 soiuri autohtone, Feteasca Neagră și Rara Neagră, maturat 12 luni în butoi de stejar. Vinul a fost remarcat până acum cu aur și la alte concursuri, ca Mundus Vini, Berliner Wein Trophy, etc. Prețul lui de retail este de 370-400 mdl (cca 20 euro), scrie Andrei Cibotaru pe blogul său FineWine.md.
La Mondial de Bruxelles, Moldova a luat în clasamentul general, locul 9 în lume după numărul de medalii obținute. Iar în Europa de Sud-Est, țara noastră este lider după numărul de medalii. Vinurile din Moldova au fost distinse, în total, cu 2 Mari Medalii de aur; 20 de aur și 31, de argint. Al doilea vin care a luat Marea Medalie de Aur la Mondial de Bruxelles în 2022 este Cabernet Sauvignon 2020 de la Purcari.
Franța a adunat cel mai mare număr de medalii (445), în special pentru vinurile din Bordeaux și Languedoc-Roussillon. Spania ocupă locul al doilea în clasament, cu 433 de medalii, în special cu vinăriile din Castilla y Leon și Rioja. Țara gazdă Italia este a treia în rating, cu 351 de medalii. Portugalia ocupă locul patru cu 296 de medalii, urmată de China cu 141.
În ceea ce privește prețul, marile medalii de aur au fost acordate în medie vinurilor din categoria de prețuri 12,5 – 35 de euro, la producător. Medaliații cu aur aveau de obicei prețuri cuprinse între 5 și 12,5 euro. Un studiu intern al Concursului Mondial din Bruxelles arată că o medalie a acestei competiții poate crește acest preț cu până la 15 la sută.
Sursă: www.rfi.ro