Un lider de sindicat de la Alro trage un semnal de alarmă, după ce un slătinean s-a sinucis

0
578

Bărbatul de 46 de ani, din Slatina, angajat al Alro, Secția Electroliză, ce a fost găsit spânzurat în locuința sa din municipiu luni,11 iulie, era în șomaj tehnic.

Preşedintele Sindicatului Aluministul de la Alro Slatina, Constantin Popescu, a spus că slătineanul s-a spânzurat pentru că avea datorii. Sindicalistul a tras un semnal de alarmă, spunând că astfel de tragedii vor continua.

„Lucra la Electroliză, s-a spânzurat pentru că avea datorii, avea necazuri, pentru că era în șomaj tehnic. Era printre cei care au intrat acum în șomaj tehnic. Nu mă mai întrebați pe mine, sa-i întrebați pe ei, pe Popescu (n.red. ministrul Energiei). Sunt morții lor!!! Pe ei să-i sunați, eu ce să vă spun, sincere condoleanțe familiei îndoliate… Să-i sunați pe nemernicii ăștia, că vor mai fi, eu am tras un semnal de alarmă acum trei zile, am spus că se vor omorî oameni, nu m-a crezut nimeni. Vor mai fi (n. red. morți)! O să-i facem lui Popescu la minister, să mă duc cu pozele lor, să le pun în față, după 15 august mergem cu oamenii acolo, cu copii cu tot”, a spus Constantin Popescu.

Aproximativ 500 de angajați de la Alro Slatina vor intra în șomaj tehnic, deciziile fiind distribuite din a doua jumătate a lunii iunie. Compania de pe platforma industrială a Slatinei a luat decizia de a trimit sute de oameni în șomaj tehnic, după ce capacitatea de producție a fost diminuată, din cauza crizei energetice.