Scornicești: Trei elevi minori, în comă alcoolică

0
705
Criminali: Cei care le-au dat să consume votcă și coniac.
În cursul zilei de astăzi, plecând de la școală, în jurul orei 13:00, doi băieți și o fată au găsit că este bine să se încălzească cu tărie. S-au dus, din primele verificări, la un bar din apropiere și au consumat coniac cu … votcă. Este una din preferințele elevilor care consumă alcool. Aceștia au plecat apoi, împleticindu-se, la stația de autobuz, urmând să ajungă la casele lor. Doi frați în satul Șuica, celălalt în satul Chițeasca, orașul Scornicești. Doi erau, atenție, în PLASAMENT, dați de către Direcția Județeană de Protecția Copilului Olt.
Un al patrulea elev, băiatul locuiește în comuna Boboru, părinții fiind oameni simpli, muncitori și serioși. In stația de autobuz au cedat de tot, intrând deja în comă alcoolică, fapt ce a determinat solicitarea unei ambulanțe. Aceștia au fost internați la Spitalul Slatina unde sunt tratați medical.
Elevii au vârstă între 15 și 16 ani și sunt elevi la Liceul Industrial din Scornicești.
Este foarte gravă această situație care impune de urgență anchete din partea Inspectoratului Școlar Olt, Direcția privind Protecția Copilului Olt, Protecția Consumatorului Olt și Prefectura Olt.
Precizare importantă: elevii au consumat alcool la un bar aflat la aproape 500m de Școală. Este o faptă gravă, poliția din Scornicești i-a sanctionat deja, nefiind prima dată !
Vom reveni.
PC