Accident, la Bobicești. O adolescentă a fost transportată la UPU Slatina

0
492

Un accident rutier a avut loc, joi, 29 octombrie, în apropierea localității Bobicești, fiind implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.

Reprezentanții ISU Olt spun că toate cele patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, trei ajungând la spital.

„Pompierii Gărzii Balș, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit la intersecția Drumului European 574 cu Drumul Județean 644, în zona localității Bobicești, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier. La fața locului au acționat și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt. În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. Paramedicii SMURD au asistat la locul evenimentului toate cele patru persoane, trei dintre acestea fiind transportate la spital”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

La UPU Slatina a ajuns o adolescentă de 17 ani, din comuna Șopârlița, dar și alte două persoane.

„Echipajul SMURD a transportat la UPU Slatina o minoră, în vârstă de 17 ani, din localitatea Șopârlița, cu dureri la maxilar, șold, membrul inferior drept și dureri lombare. Tot la UPU Slatina a fost transportat și șoferul unuia dintre autoturismele implicate în accident, în vârstă de 26 de ani, cu dureri lombare și dureri de șold. De asemenea, un bărbat, în vârstă de 90 de ani, cu dureri în zona cervicală și dureri toracice”, au mai transmis cei de la ISU Olt.