Traficul rutier va fi închis pe Drumul Național 64, în comuna Fălcoiu

0
306

Începând de miercuri, 27 aprilie 2022, ora 20:00, traficul rutier va fi închis pe Drumul Național 64, la kilometrul 13 + 700 metri, în comuna Fălcoiu, din pricina unor lucrări de consolidare a liniei de cale ferată, în zona trecerii la nivel cu calea ferată. Traficul va fi reluat pe această porțiune de drum, din 28 aprilie, după ora 04:00.

Polițiștii rutieri recomandă folosirea rutelor ocolitoare, după cum urmează:

  • Pentru categoria de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone: Drumul Național 64 – Drumul Comunal 84 ( strada Plopilor – comuna Fălcoiu) – Drumul Comunal 84A (strada Primăriei – comuna Fălcoiu) – Drumul Comunal 85 (strada Principală – comuna Fălcoiu) – Drumul Național 64 și retur.
  • Pentru categoria de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone: Drumul Național 64 – Drumul Județean 644 (strada Principală, comuna Șopârlița) – Drumul Comunal 10 (strada Ruscă, comuna Șopârlița spre comuna Dobrun), Drumul Județean 643 (strada Principală, comuna Dobrun) spre Drumul Național 64 și retur.

Totodată, circulația feroviară va fi închisă pe ruta Piatra Olt – Caracal, în același interval orar.

De asemenea, începând cu data de 28 aprilie 2022, ora 04:00, traficul rutier va fi reluat pe Drumul Național 64, iar circulația se va desfășura alternativ, pe un singur sens, până la finalizarea lucrărilor de consolidare, fiind instalată semnalizare rutieră temporară.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste răbdare și prudență în trafic și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere montate temporar!