Numărul de familii întemeiate este tot mai mic, iar numărul de divorțuri crește de la an la an, după cum arată cifrele Institutului Național de Statistică. Foarte multe cupluri întâmpină probleme și ajung să aibă discuții, care pot degenera și să se ajungă până la divorț. Numărul divorțurilor crește foarte mult, iar motivele diferă, de la probleme financiare, până la lipsa de comunicare.
Divorţul devine o alternativă tot mai prezentă și în viaţa cuplurilor din județ. Problemele de zi cu zi şi neajunsurile materiale fac ca din ce în ce mai multe cupluri, care şi-au jurat iubire până la moarte, să pună capăt căsniciilor.
Conform ultimelor date oficiale furnizate de Direcţia Regională de Statistică (DRS), numărul divorţurilor a fost, în luna august 2017, mult mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, numărul cuplurilor care au spus DA în faţa ofiţerului stării civile a scăzut în perioada de raportare. „La oficiile de stare civilă au fost încheiate şi înregistrate 452 de căsătorii în luna august 2017, în luna similară din anul precedent înregistrându-se 359 căsătorii. Prin hotărâri judecătoreşti definitive, în luna august 2017 au fost pronunţate 76 de divorţuri, faţă de 49 în luna august 2016”, se arată în buletinul statistic al DRS Olt.
Deşi nu este o regulă, numărul tot mai mare de divorţuri ar trebui să le dea de gândit tinerilor care doresc să-şi întemeieze o familie.