Termenul pentru înscrierea în Programul Tomata, prelungit până la 1 aprilie. Ce spune ministrul Chesnoiu

0
129

Autoritățile au hotărât prelungirea termenului limită pentru depunerea cererilor de înscriere în Programul TOMATA, Totodată, a fost eliminată obligativitatea depunerii documentelor fiscale pentru accesarea ajutoarelor de minimis.

Astfel, termenul de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorului de minimis pentru legumele în spații protejate se prelungește până la 1 aprilie 2022, inclusiv, fiind abrogat criteriul de eligibilitate referitor la obligațiile fiscale restante, pentru ambele scheme de ajutor de minimis.

Au fost eliminate și certificatul de atestare fiscală și cazierul fiscal din cadrul documentației atașate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis.

„În urma dialogului cu fermierii interesați de accesarea programului Tomata și de celelalte programe pe care le derulăm în acest an, am luat decizia de a simplifica procedura de acordare a sprijinului. Am ținut cont de semnalele primite din partea potențialilor beneficiari și am prelungit cu o lună termenul de depunere a cererilor. De asemenea, pentru a simplifica procedura de accesare a schemelor, am decis să eliminăm obligativitatea depunerii certificatului de atestare fiscală și a cazierului fiscal, procedură care s-ar fi resimțit și la nivelul personalului instituțiilor emitente ale acestor documente”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.