Termenul în Programul Tomata va fi prelungit

0
142

Executivul va adopta o Hotărâre de Guvern prin care va prelungi termenul de valorificare a tomatelor până la 1 iulie inclusiv. Totodată, documentele justificative care atestă valorificarea producției de tomate din solarii pot fi depuse până la 15 iulie.

Directorul Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt, Gabriela Andronie, a precizat că răgazul îi va ajuta pe fermierii olteni ca să valorifice producția.

„Am văzut proiectul, se prelungește termenul până la 30 iunie, adică pot vinde până la această dată, iar documentele pot fi depuse până la 15 iulie. Este bine pentru fermieri, roșiile nu erau coapte, nu puteau face dovada că au vândut. Este bine și pentru noi, am făcut eforturi, însă sunt destul de multe dosare. Nu este ușor să alergi din solar în solar, pentru că ne confruntăm cu deficit de personal”, a spus Andronie.

Prelungirea termenului în Programul Tomata a fost solicitată de fermierii olteni prin asociațiile în care sunt înscriși.

5.690 de fermieri olteni au accesat Programul Tomata în acest an.