Sute de olteni au cerut ajutor la Telefonul de Urgenţă

0
390

Peste patru sute de olteni au sunat la Telefonul de Urgenţă (T.U.), serviciu pus la dispoziţie de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt, anul trecut, pentru a raporta diverse probleme.

Compartimentul „Telefonul de Urgenţă”, ce funcţionează în cadrul Complexului de servicii „Sfântul Ştefan” din Slatina a ajutat în 2017 sute de olteni. Peste 50 de olteni dintre cei 429 care au apelat numărul de telefon 0800800564 pentru semnalizarea cazurilor de urgenţă au sunat pentru a informa autorităţile de existenţa unor abuzuri, sau cazuri de neglijare. Alte peste 60 de apeluri au fost greşite, iar 310 au constat în cererea de informaţii sau consiliere telefonică

La telefonul de urgenţă s-a înregistrat în 2017 un număr de 429 de apeluri, din care 46 apeluri pentru semnalarea unor situații de neglijare fiind vizați 57 de copii (confirmate trei cazuri de abuz și două cazuri de neglijare) și cinci apeluri privind persoane adulte(confirmate trei cazuri), 64 de apeluri greșite și 310 apeluri pentru alte situații (informații, consigliere telefonică). În ceea ce privește funcționarea Centrului de Primire în Regim de Urgență, în 2017, 22 de copii au beneficiat de protecție în cadrul acestui serviciu, se arată în raportul de activitate al DGASPC Olt, pe anul 2017.

La sediul telefonului de urgenţă lucrează un număr de trei psihologi, iar programul de funcţionare este în zilele lucrătoare, între orele 7.00 şi 21.00.

Cum funcţionează serviciul

Persoanele care cunosc cazuri sau sunt martori la abuzuri asupra copiilor au posibilitatea de a le semnala prin intermediul serviciului gratuit „Telefonul de Urgență”, contribuind la o intervenţie promptă din partea DGASPC Olt. Psihologii din cadrul acestui compartiment completează fişa de convorbire în timpul apelului, completează fişa de semnalare obligatorie şi evaluare iniţială a situaţiilor de suspiciune de abuz, neglijare sau exploatare. Apoi, această fişă este trimisă către DGASPC Olt, pentru alcătuirea evidenţei primare a acestor situaţii şi coordonarea intervenţiei. În altă ordine de idei, atunci când nu este vorba de semnalarea unor cazuri de abuz, neglijare sau exploatare, psihologii furnizează informaţii adecvate nevoilor clienţilor şi îi îndrumă către serviciile corespunzătoare atunci când soluţionarea problemei depăşeşte competenţa acestui compartiment, sau desfăşoară activităţi de asistenţă şi consiliere a clienţilor pentru depăşirea unei situaţii de criză. Specialiştii DGASPC Olt respectă anonimatul şi toate apelurile primite sunt confidenţiale.

Ilie Bîzoi