Sute de kilograme de carne, confiscate de Poliția Economică și DSVSA Olt

0
338

Aproape 400 de kilograme de carne fără documente de proveniență, descoperite la doi agenți economici din Slatina, au fost confiscate de Polițiștii de la Economic din Slatina și specialiștii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt, în urma unor acțiuni de control desfășurate în urmă cu câteva zile. Totodată cei doi agenți economici au fost sancționați cu amendă în valoare totală de 20.000 de lei.

În acest sens au fost verificate 9 obiective (supermarketuri, carmangerii, magazine alimentare care comercializează inclusiv carne și produse din carne) fiind depistate abateri de la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind modul de etichetare, fapt care a împiedicat stabilirea trasabilitații, de asemenea ambalaje deteriorate.

În două obiective a fost pusă sub sechestru cantitatea de 374,89 kg, pâna la dirijarea acesteia către unitate de neutralizare. Cei doi agenți economici au fost sancționați conform HG 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 20.000 lei”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.