Sunt probleme mari cu amenzile! Toți românii pot scăpa de plata contravențiilor!

0
459

Românii trebuie să fie foarte atenți când își achită amenzile. Și asta pentru că există o mare problemă pe care statul încă nu a clarificat-o.

Aveţi sau aţi avut probleme cu amenzile? Toţi cei care au primit sau au de achitat bani pentru diferite contravenţii trebuie să aibă în vedere un aspect care a fost trecut până acum cu vederea. Mai exact, la începutul acestui an a intrat în vigoare o nouă lege privind achitarea amenzilor contravenţionale care trebuia urmată şi de norme de aplicare. Deşi a trecut o lună şi jumătate de la intrarea în vigoare a preverilor legale, normele lipsesc cu desăvârşire. În aceste condiţii, se ridică întrebarea dacă nu cumva sumele sunt încasate ilegal de către stat

În 2018, a fost adoptată legea 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale. Potrivit acesteia, se majorează la 15 zile termenul de plată a jumătate din amenda aplicată, faţă de 48 de ore în trecut. Totodată, se precede instituirea unui cont unic în care se fac plăţile către Trezorerie în contul amenzilor (faţă de plata la unităţi ale administraţiei locale). Legea nouă impune introducerea unui titlul de creanţă electronic care preia informaţiile din procesul verbal de contravenţie (PVC). Pe baza titlului poate fi urmărită la nivel naţional încasarea amenzilor de la contravenienţi. Potrivit Digi24,  legea a intrat în vigoare în luna august a anului trecut, la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar primele 17 articole ale acesteia se aplică de la 1 ianuarie 2019. Marea problemă intervine când vine vorba de normele de aplicare. „Normele de aplicare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la 31 decembrie 2018”, spune legea 203 la articolul 23. Normele ar trebui să lămurească: forma procesului verbal de contravenţie, structura seriei de evidenţă a procesului verbal de contravenţie, informaţiile ce sunt parte a „situaţiei PVC” care se trec în titlul de creanţă electronică, procedura de prelucrare şi transmitere a titlurilor de creanţă electronică, inclusiv termenele aferente, modalităţile de plată privind încasarea amenzilor contravenţionale.

Avocaţii au confirmat, pentru Digi 24, lipsa normelor de aplicare. În consecinţă, ei sunt de părere că românii nu mai sunt obligaţi să mai plătească amenzile încasate. „Părerea mea este că nu aplicarea amenzilor în sine este ilegală, ci, din punctul meu de vedere, oamenii nu sunt obligaţi să plătească amenzile. De fapt încasarea amenzilor este nereglementată şi aceasta o face şi nelegală”, a susţinut Adrian Cuculis de la firma de avocatură „Cuculis şi Asociaţii”. El a explicat că încasarea amenzilor contravenţionale se zice că se face prin modalităţile stabilite prin norme. “Nu am norme, legea nu ar trebui să fie aplicabilă”, a punctat avocatul. În opinia sa, nu pot fi folosite vechile prevederi, pentru că noua lege anulează efectele vechii legi. „Încasarea de-a brambura poate avea drept consecinţă nulitatea relativă a încasării sumelor respective. Adică cineva se poate supăra şi spune „vreau să văd normele de aplicare, unde se duc banii, cum plătesc, etc şi încasarea devine ilegală”. Avocatul a susţinut că absenţa normelor poate fi invocată în instanţele de judecată.

Sursa: capital.ro