Stația de Pompieri Scornicești, dotată cu o nouă autospecială de stingere a incendiilor

0
150

Parcarea Stației de Pompieri Scornicești a fost dotată cu o nouă autospecială de stingere a incendiilor, cu o capacitate de 10.000 litri de apă și 400 de litri de spumogen.

Autospeciala este destinată intervenției pentru stingerea incendiilor, atât în mediul urban cât și în mediul rural, la misiunile care necesită cantități însemnate de substanțe de stingere.

Principalele caracteristici tehnice sunt: deplasare rapidă, transmisie 6×6 și gardă mărită, care permit deplasarea inclusiv pe terenuri accidentate; realizarea în scurt timp a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat; posibilitate de alimentare cu apă și din surse fără presiune, ceea ce reprezintă un real avantaj atunci când intervenția are loc în zone greu accesibile sau situate la mare distanță față de hidranți.

Autospeciala a fost achiziționată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin proiectul Viziune 2020 și are o valoare, complet echipată, de aproximativ 1.7 milioane de lei.

Stația de Pompieri Scornicești asigură intervenția în situații de urgență în zona de nord a județului Olt și are un raion de intervenție format din două orașe și 13 comune. Subunitatea acționează în sprijinul celor 39000 de locuitori din cele 15 localități și acoperă o zonă de peste 908 kilometri pătrați.” transmite ISU Olt.