Spectacol de stand-up comedy la Teatrul Național din Caracal

0
302

Joi, 15 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Național din Caracal, Diana Roșca va susține un spectacol inedit de stand-up comedy. Prețul unui bilet întreg este de 25 lei și 15 la reducere.

Diana Rosca, actriţă, woman stand-up comedian – a făcut show-uri în România, Europa dar şi în SUA: Washington, New York, Lexington şi este unul dintre stand-up comedianţii din România cu episod de 22 de minute pe televiziunea americană Central Comedy. Deşi piperate show-rile sale evită vulgaritatea. Diana îmbină feminismul cu arta flirtului, atrăgând astfel simpatia ambelor tabere.  Diana zice: E clar, barbaţii trebuie să te iubească! Daaaar…. decât să te iubească bărbaţii, mai bine să nu te urască femeile!.  Aceasta e reţeta care a promovat-o şi zice ea singura reţetă pe care o ştiu. Aşa că, la mine, expresia mai bine du-te la cratiţă nu funcţionează. Diana Roşca îşi câştigă publicul doar prin spectacolele sale. Deşi a fost invitată de multe ori la IUmor, şi Românii au talent, refuză participarea şi promovarea prin emisiunile concurs şi de asemenea postarea materialelor pe youtube, care pot fi montate pentru influnţarea publicului. Actoria m-a învăţat că adevărul se simte, trăieşte în sala de spectacol. Atât!, zice Diana. Aşa că nu rataţi şansa de a o întâlni!

Ilie Bîzoi