Şoferii prinși fără cauciucuri de iarnă riscă amenzi uriașe

0
469

Pe timp de iarnă, Inspectoratul de Poliție Județean Olt recomandă șoferilor să își planifice din timp călătoriile, să se intereseze de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgă şi să verifice starea autovehiculului. Totodată, polițiștii reamintesc că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, șoferii trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.Respectați legislația rutieră în vigoare. Pe lângă riscul pentru dumneavoastră și ceilalți participanți la trafic, în cazul în care circulați pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără anvelope de iarnă, riscați să fiți amendați și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!”, avertizează polițiștii olteni.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, autoritățile recomandă, de asemenea, șoferilor să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă,  să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă, să curățe în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi să folosească corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Politiștii reamintesc șoferilor că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă, și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.