Siminica Mirea: Trecerile la nivel cu calea ferată din judeţul Olt, modernizate

1
1247

Senatorul de Olt Siminica Mirea a anunţat că guvernul PSD va depune toate demersurile pentru ca infrastructura de transport din România să fie una europeană. În acest sens, primul pas a fost făcut, iar mai multe  zone de trecere a căii ferate din județul Olt au fost modernizate. Un obicetiv deja finalizat, aflat în fază de recepţie, este modernizarea celor două treceri de la km 213 + 415, km 214 + 812, pe lina CF 203, între staţiile Piatra-Olt – Arceşti, lucrări finalizate pe 18 mai.

Misiunea unui parlamentar e aceea de a aduce, prin canalele de comunicare, specifice funcţiei publice, în atenţia decidenţilor de resort, problemele din teritoriu, întâlnite direct sau semnalate de comunitate. 

O gravă problemă pe care o vedem atunci când evenimente de circulaţie nefericite, uneori cu urmări tragice au loc la trecerile la nivel cu calea ferată. Rar se întâmplă ca impactul dintre o garnitură feroviară şi un autovehicul să nu producă victime. Astfel, pornind de la situaţia dată, am adus în atenţia ministrului Transporturilor și Infrastructurii nevoia de a face aceste intersecţii şi un drum de cale ferată un loc sigur pentru oameni şi bunurile lor. Vor fi făcuţi paşi în acest sens la nivel naţional, dar şi în particular la Olt.
CFR are în derulare proiectul „Modernizare a trecerilor la nivel cu calea ferată” pentru un număr de 160 de treceri cu nivel. În derulare, pe toate regionalele din ţară. La nivel de Regională Craiova, am obţinut modernizarea a trei treceri de risc maxim în zonele Arceşti-Strejeşti – două obiective, cât şi Piatra-Olt – Caracal.
Şi nu numai asta. Vom traversa mai sigur calea ferată pe relaţia Slătioara – Piatra-Olt, Piatra-Olt – Caracal, între staţiile Romula şi Vlăduleni, Frăsinet – Corabia, intersecţie cu DN54. Un obicetiv deja finalizat, aflat în fază de recepţie, este modernizarea celor două treceri de la km 213 + 415, km 214 + 812, pe lina CF 203, între staţiile Piatra-Olt – Arceşti, lucrări finalizate pe 18 mai. 
 Paşi concreţi făcuţi pentru un trafic mai sigur, spre o Românie care, cu PSD la guvernare, va avea o infrastructură europeană de transport.” transmite Mirea.

1 COMENTARIU

  1. Nu este rău că se dorește întrarea în normalitate. Dar a face din asta știrea știrilor, de parca onorabilul parlamentar ar fi descoperit mersul pe jos, statul în fund și apa fiarta este ceva mai mult decât ridicol! În fond, 3 treceri la calea ferata aduse la nivelul secolului 21 nu sunt trei autostrăzi care străbat județul. Asta este precum cu orășelul minunilor-Caracal declarat stațiune turistica ca are un parc și un teatru. Sau poate transforma edili locali și județeni casa criminalului Dincă în obiectiv turistic de interes național și european. Ceva de noaptea rațiunii!

Comentariile sunt închise.