Siminica Mirea: Este inadmisibil ca facturile să-i pună pe cetățeni în situația de a rămâne în întuneric sau în frig

0
121

Senatorul PSD de Olt Siminica Mirea a declarat că partidul din care face parte susține aplicarea și totodată completarea urgentă a măsurilor anunțate de guvern, începând cu data de 1 februarie, și nu din aprilie. Pe scurt, plafonarea preţului la energie și gaz trebuie aplicată urgent:

”Românii au nevoie ACUM de soluții reale pentru achitarea facturilor ACTUALE și a celor care vor urma să vină. În acest sens, acestor măsuri urgente, pe termen scurt, este absolut necesar să li se adauge cele structurale, care sunt menite să rezolve cauzele acestei crize, care afectează, în mod real, siguranța națională.

Este inadmisibil ca facturile la curent sau gaz să-i lase pe cetățeni fără resursele necesare sau să-i pună în situația de a rămâne în întuneric sau în frig. Această uriașă criză nu trebuie lăsată să devină o catastrofă națională, iar PSD nu va ezita să ia măsuri și să ofere sprijin real cetățenilor.
Aplicarea trebuie făcută de la 1 februarie, iar procedurile birocratice inutile eliminate urgent. De asemenea, sancționarea severă a furnizorilor care refuză să aplice legea plafonării și compensării este extrem de NECESARĂ.” a declarat parlamentarul.