Silviu Anton, președintele USR Olt: ”Nu știam câtă sărăcie e în afara Slatinei”

0
2306

Silviu Cristian Anton. Președintele USR Olt. 36 de ani și mult curaj. Economist de profesie, antreprenor din dorință și determinare. Soț, tată a două fete, pentru care n-a mai stat pe tușă și a intrat în ring ca să le construiască un viitor mai bun. Îi place să urmărească cursuri de dezvoltare personală și consideră că educația trebuie să fie un proces continuu.

”Doi oameni și un proverb m-au făcut să intru în politică. Proverbul cred că-i aparține lui Edmund Burke și l-am auzit chiar în perioada în care apăruse USB. ”Niciodată răul nu se răspândește mai repede decât atunci când cei buni nu fac nimic.” Nu spun despre mine neapărat că sunt bun, dar am niște principii de la care sper să nu mă abat niciodată. Și apoi când au apărut Nicușor Dan și Clotilde Armand și au luat acel scor foarte surprinzător la București, am văzut că sunt doi oameni normali, doi oameni obișnuiți care chiar vor să se implice în politică. Atunci am trimis un mesaj, cred că era prin iunie 2016, în care mi-am oferit disponibilitatea de a-i ajuta cu ceva la Olt dacă au nevoie. Apoi m-a contactat Cosmin Manole, care era coordonator pe zona de sud a Olteniei”, povestește Silviu despre cum a intrat în politică.

Structurile de tineret din cadrul partidelor încearcă să-și atragă membri încă din timpul facultății, dar președintele USR Olt nu s-a lăsat convins: ”În timpul facultății sau a liceului, am avut intenția, dar nu am concretizat nimic. Simțeam nevoia de apartenență la un grup mai degrabă, erau mulți tineri, colegi care făceau parte din structurile de tineret ale partidelor, dar eu nu m-am înscris. Au fost propuneri, dar nu m-au atras.”

După ce a terminat studiile de economia comerțului, turismului și serviciilor la Univrsitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu a lucrat trei ani ca funcționar economic, apoi în departamentul logistic de la Pirelli, iar de aproximativ opt ani a intrat în antreprenoriat, conducând două afaceri mici pe plan local, pentru că ”Mi-am dorit să nu depind de nimeni. Este destul de greu în România să faci afaceri când începi de la zero. Eu n-am avut vreo mătușă Tamara să mă ajute, când am deschis prima afacere aveam fix zero lei. Nu regret, chiar dacă e greu.”

Și în politică la fel, nu-și dorește să depindă de nimeni, lucru pe care îl recunoaște ca fiind uneori un dezavantaj: ”Nu-mi place să apelez la ajutorul altora. Încerc să ascult foarte mult echipa, îi las să vină cu idei, am un stil de conducere foarte democrat, foarte deschis. Noi suntem o echipă, până la urmă, nu contează funcția.”

La început au fost șapte membri fondatori, în grupul de inițiativă, și au început să aibă întâlniri în august 2016, iar prima vizită a lui Clotilde Armand, din octombrie al aceluiași an, le-a dat încredere să continue. La sfârșitul acelui octombrie au avut alegeri interne în cadrul filialei, iar Silviu Anton spune că ”mi-am asumat fără să-mi doresc neapărat funcția de președinte, pentru că, să zicem, eram cel mai disponibil. Aveam libertate de mișcare, îmi stabileam eu programul de lucru fiind antreprenor”.

Președintele USR Olt povestește acum cu drag prin ce greutăți a trecut la început: ”Am făcut prima campanie în județ cu o singură mașină, cea personală. Am străbătut tot județul. Pentru mine a fost un șoc ce am descoperit. Nu știam câtă sărăcie e în afara Slatinei. De bine, de rău, Slatina are o oarecare industrie și un nivel de bunăstare acceptabil. Însă străbătând județul atât în zona de nord, care este foarte depopulată, cât și în orașele vechi Scornicești, Potcoava, Drăgănești, am rămas chiar șocat de nivelul scăzut de dezvoltare. Și e firesc, nu ai infrastructură, nu ai cum să te dezvolți, nu există investiții.” Acesta menționează că încă de la început a avut în vedere recrutarea de noi membri: ”Principalul scop a fost la început să ne extindem și să atragem oameni. În timp ce alții se ocupă de familie, noi mai facem o ședință, ne gândim cum să recrutăm oameni, încercăm să venim cu idei pe plan local. În 2017, după demisia lui Nicușor Dan, s-au retras destul de mulți membri. La un moment dat, rămăsesem doar trei membri la Slatina. Atunci am renunțat și la sediu pentru o perioadă de aproape un an. După alegerea lui Dan Barna, am început din nou să reluăm campania de extindere.” Concret, această campanie de extindere a însemnat să intre în contact cu oamenii, să vorbească deschis cu ei despre problemele comunității. Au făcut asta cu ocazia proiectelor ”USR e vocea ta”, ”Fără Penali în funcții publice”, ”Oameni Noi în politică” și acum, cu ocazia strângerii de semnături pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.

Alegeri pentru care ”noi facem eforturi susținute la nivel județean pentru a ne extinde. Avem în acest moment cinci filiale în lucru, astfel ca până în ziua alegerilor să avem 14, lucru care ne va ajuta să obținem un scor mai bun. Sper ca acum, cu colegii din alianță (n.r. Alianța 2020 PLUS-USR), să reușim să acoperim toate secțiile de vot. Anul trecut, la referendum, am acoperit cam 60% din secțiile de votare. Am avut de parte noastră și oameni care nu sunt înscriși în partid, dar ne-au ajutat să fie reprezentanți în secții”, spune politicianul.

Acesta adaugă faptul că filialele care au reușit în 2016 să dea un deputat sau un senator au un alt nivel de dezvoltare și profesionalism, pentru că având personal angajat, având deci oameni care se ocupă tot timpul de politică, dau o altă anvergură filialei. Din toată Oltenia, doar Adrian Prisnel de la Dolj este deputat și acest lucru se simte, se vede. Un exemplu este aplicația Esizează.

Lui Silvin Anton nu-i place delăsarea oamenilor și faptul că ei refuză de 30 de ani să creadă într-o alternativă. El crede că acum este momentul ca lucrurile să se schimbe: ”O parte a populației din județul Olt este supusă, fanatic susținătoare a PSD-ului care conduce de 30 de ani acest județ și nu au văzut o alternativă și li se pare firesc să trăiască așa. Dacă stai prea mult într-o casă întunecoasă, ți se pare firesc să stai în întuneric. Noi încercăm să aducem o speranță și o alternativă. În momentul când vom avea ocazia să avem consilieri locali și chiar să câștigăm primării, în momentul în care oamenii vor vedea cum se poate dezvolta o comună, accesând fonduri europene sau venind cu proiecte necesare în localitate, oamenii își vor da seama că există o altă variantă.”

Îl nemulțumește neimplicarea, după cum explică: ”Eu mi-aș dori să văd oamenii mai optimiști. Toate partidele au dezamăgit și văd un fel de delăsare în rândul oamenilor. Neimplicarea civică crează o dictatură. În societățile dezvoltate, oamenii se implică mult mai mult civic. Nu neapărat ca membri de partid, ci sunt înscriși într-un ONG, fac voluntariat pentru rezolvarea problemelor comunității. La noi, politicienii, datorită acestei neimplicări. au ajuns să creadă că pot să facă tot ce vor. În momentul în care tu ca politician știi că ești votat indiferent ce ai face, nu mai ești constrâns de nimeni. Poate doar de conștiință, dacă o ai. Calitatea umană a celor ce ne conduc este destul de scăzută. Nu este doar vina lor, este și a oamenilor cu principii și competențe, dar care nu vor să se implice. Răul intenționat într-o funcție publică afectează viața a mii, zeci de mii, milioane de oameni. Din păcate, la noi, politicienii de carieră sunt de fapt și cei care fac afaceri cu statul. Politica este murdară și trebuie curățită de oameni noi. Nepotismul este o boală greu de vindecat, dar nu imposibil. Când se vor organiza concursuri reale, cu criterii clare de departajare, se poate reduce, dacă nu elimina total această boală la noi în Olt.”

În cadrul filialei USR Slatina s-au creat momentan trei departamente: comunicare, extindere și proiecte. Membrii depun în mod constant cereri la Primăria Slatina pentru informații de interes public, participă cât mai des la ședințele de consiliu local și județean.

L-am întrebat dacă nu i-a fost frică de faptul că dacă nu dă șpagă la x instituție nu primește o autorizație sau că dacă ocupă o funcție în cadrul unui partid local nu îi e frică de controale ce pot apărea în mod inopinat și mi-a povestit că, într-adevăr, i-au fost puse piedici: ”Chiar am avut un conflict cu cei din administrația locală când mi-am deschis una dintre afaceri, în sensul că m-au amânat 7 luni pentru a obține un certificat de urbanism și o autorizație de construcție. Practic nu era o construcție în sine, doar trebuia să reamenajez o clădire. Probabil a durat 7 luni pentru că nu am vrut să dau nicio atenție, nici nu am încercat să o fac. Sunt 7 angajați la biroul de urbanism în cadrul primăriei și dacă ne uităm pe site-ul primăriei se emit aproximatix 10-12 certificate de urbanism pe lună. Mie-mi vine greu să cred, acei oameni fac o singură hârtie pe lună?

Mi se puneau tot felul de piedici și am simțit, într-adevăr, ce înseamnă să fii antreprenor în Slatina și ăsta e motivul pentru care Slatina și județele din Oltenia nu se dezvoltă. Nu mi-e frică. Respect legea în litera ei cât mai aproape și nu au ce să facă. Lucrurile astea îți dau dureri de cap, îți pun bețe în roate, dar există justiție la care poți apela dacă sunt abuzuri.”