Mai multe proiecte de hotărâre au stârnit numeroase polemici, joi, în ședința Consiliului Județean (CJ) Olt, grupul liberal votând împotrivă sau abținându-se, după caz, aprobării a cinci proiecte de hotărâre.
Mânaţi în luptă probabil de directivele conducerii organizației de partid, de a se opune cât mai multor proiecte PSD-iste, deși acestea se adresează comunității, consilierii PNL s-au opus, joi, în ședința de Consiliu Județean, fără argumente întemeiate, aprobării mai multor proiecte de investiții bune care aduc dezvoltarea și modernizarea județului Olt. După ce la ședința de luna trecută consilierii PNL din Consiliul Județean s-au opus proiectului privitor la Dotarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, joi, 29 martie, grupul PNL s-a împotrivit și altor proiecte de investiții. Însă cu toată opoziția grupului PNL toate proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței au trecut.
Consilierii județeni PNL s-au opus mai multor proiecte de investiții
Primul proiect de hotărâre la care consilierii PNL s-au împotrivit a vizat rectificarea bugetului județului Olt. Proiectul de hotărâre a cuprins mai multe articole printre care: aprobarea rectificării fișei obiectivului de investiții „Construire pavilion Geronto-Psihiatrie și adicții” din cadrul Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, aprobarea fișelor obiectivelor de investiții „Reabilitare Centru Sfântul Valentin”, modernizare, reabilitare și recompartimentare pavilion materno-Infantil Spitalul Județean de Urgență Slatina, modernizare, reabilitare și recompartimentare Bloc Medical Spital județean, lucrări de modernizare, recompartimentare la etajele 3 și 4 aparținând Secției de neonatologie și etajele 7 și 8 aparținând Secției pediatrie sau realizare sediu de ambulanță în municipiul Caracal. Cel de-al doilea proiect la care grupul PNL s-a opus a fost cel cu privire la trecerea unor imobile, din domeniul public în domeniul privat al județului Olt, în vederea scoaterii din funcțiune și a demolării acestora, în speță aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al județului Olt a imobilelor corp C2, C3, C4 și C5 anexe la „Fosta creșă numărul 1 Slatina”,, aflate în administrarea Spitalului Județean de Urgență Slatina. Cel de-al treilea proiect respins de consilierii PNL a fost cel referitor la acordul de principiu pentru schimbarea destinației imobilului fosta „Creșă numărul 1 Slatina”, aflat în domeniul public al județului Olt și în administrarea Spitalului Județean de Urgență Slatina. Un alt proiect de hotărâre la care consilierii PNL s-au opus a fost cel referitor la aprobarea reorganizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt-aparatul propriu, aprobarea numărului de posturi, a organigramei, a statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare a instituției. Nu în ultimul rând grupul PNL s-a abținut de la vot la proiectul de hotărâre pentru modificarea poziției numărul 86 din calendarul manifestărilor culturale în anul 2018. În speță Ansamblul Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiționale „Doina Oltului” a comunicat prin adresa numărul 424 din 21 martie 2018 înregistrată la Consiliul Județean Olt că turneul din Republica Moldova s-a anulat din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care pun în pericol deplasarea la Chișinău. În acest context, în data de 27 martie Ansamblul Profesionist organizează la Centrul Cultural spectacolul Basarabie Română. Pentru realizarea spectacolului este necesară modificare poziției numărul 86 din calendarul manifestărilor culturale în anul 2018.
Spre finalul ședinței supărat că pe același proiect de hotărâre, aleșii liberali, rând pe rând, ba se abțineau, ba votau împotrivă, consilierul județean PSD Constantin Popescu a răbufnit: „Hai, dom’le, când se abține, când votează împotrivă, ce e asta?! ”. Reacția a venit imediat din partea grupului liberal, prin vocea medicului Viorel Dumitrescu care i-a cerut președintelui CJ Olt, Marius Oprescu, să-l tempereze pe social-democratul revoltat: „Domnule președinte, vă rog să-l aduceți la ordine pe stimabilul consilier Edi Popescu, că el e învățat să stea cu capul plecat acolo. Chiar nu-ți e rușine? ”. Deranjat de observația făcută Popescu a răbufnit: „Eu îți dădeam ție țigări Kent, nu tu mie. Ciocu’ mic. Ciocu’ mic”. Medicul a replicat: „Păi îmi dădeai pentru că erai mulțumit de mine” ( cu referire la activitatea de medic). Disputa dintre cei doi consilieri a făcut deliciul asistenței. După acest schimb de replici, președintele CJ Olt, Marius Oprescu a pus capăt disputei.
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu: „Dacă acesta este celebrul «par» al lui Ludovic Orban, constatați dumneavoastră”
Întrebat cum comentează faptul că grupul PNL a votat împotriva mai multor investiții de utilitate publică și dacă acest lucru înseamnă opoziție, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu a declarat: „Nu cred că acest lucru înseamnă opoziție. Adică să nu fi de acord cu sediul de ambulanță de la Caracal, nu cred că asta înseamnă opoziție. Dar dacă asta au învățat dânșii de la șefii dumnealor, dacă acesta este celebrul «par» al lui Ludovic Orban, constatați dumneavoastră”, a spus Oprescu.
Iată care sunt proiectele care au fost aprobate în sedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Olt, din 29 martie 2018: Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea costului mediu lunar de întreținere pentru o persoană cu handicap îngrijită și protejată în centrele rezidențiale publice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială şi protecția Copilului Olt, pentru persoane cu handicap, pentru luna februarie 2018; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea rezultatului final la evaluarea anuală a managementului Ansamblului Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiționale „Doina Oltului“; aprobarea continuării managementului la Ansamblul Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiționale „Doina Oltului“ de către domnul Crețeanu Ion; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea utilizării în anul 2018 a unei sume din excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2017; Proiect de hotărâre cu privire la: – aprobarea rezultatului final la evaluarea anuală a managementului Școlii Populare de Arte și Meserii Slatina; – aprobarea continuării managementului la Școala Populară de Arte și Meserii Slatina de către domnul Pintea Vivi-Viorel; Proiect de hotărâre cu privire la: rectificarea bugetului Județului Olt, pe anul 2018; Proiect de hotărâre cu privire la: – aprobarea rezultatului final la evaluarea finală a managementului Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale şi Cultural Olt; – aprobarea continuării managementului la Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale şi Cultural Olt de către domnul Florian Dumitrescu; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea conturilor de execuție a bugetului Județului Olt și a situațiilor financiare pe anul 2017; Proiect de hotărâre cu privire la: stabilirea prețului mediu/tonă masă verde obținută de pe pajiști, pentru anul 2018; Proiect de hotărâre cu privire la: transformarea unui post vacant în statul de funcții al Ansamblului Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiționale „Doina Oltului”; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea contribuției Consiliului Județean Olt la bugetele de venituri şi cheltuieli ale Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud- Vest Oltenia şi Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria- Călărași, pentru anul 2018; Proiect de hotărâre cu privire la darea în folosință gratuită a unui spațiu dintrun imobil aflat în domeniul public al Județului Olt şi în administrarea Spitalului Județean de Urgență Slatina; Proiect de hotărâre cu privire la: înființare post contractual în statul de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Olt; aprobare număr de posturi; modificarea și completarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Olt, aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Olt nr.31/25.02.2016; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea cotizației Consiliului Județean Olt la Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) pentru anul 2018; Proiect de hotărâre cu privire la trecerea unor imobile, din domeniul public în domeniul privat al Județului Olt, în vederea scoaterii din funcțiune şi a demolării acestora; Proiect de hotărâre cu privire la: transformarea unor posturi în statul de funcții al Spitalului Județean de Urgență Slatina; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea cotizației Județului Olt la Asociația „Grupul Local Prietenii Pescarilor Olteni“ pentru anul 2018; Proiect de hotărâre cu privire la acordul de principiu pentru schimbarea destinației imobilului fosta „Creșă nr. 1 Slatina”, aflat în domeniul public al Județului Olt și în administrarea Spitalului Județean de Urgență Slatina; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea numărului de posturi; modificarea organigramei și a statului de funcții ale Muzeului Județean Olt aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Olt nr.91/30.07.2015; Proiect de hotărâre cu privire la trecerea unui teren din domeniul public al Județului Olt și din administrarea Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, în domeniul public al comunei Schitu, județul Olt; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea încheierii Acordului de parteneriat între Județul Olt și Orașul Corabia în vederea organizării și finanțării acțiunii Dunărea în Anul Centenar – „Zeul fluviilor”, dedicată promovării culturale și turistice a orașului Corabia și a județului Olt; Proiect de hotărâre cu privire la predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Societatea pe Acțiuni Compania Națională de Investiții, a amplasamentelor necesare și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Consolidare maluri, decolmatare și executare pod auto peste Pârâul Surduiu, pe DJ 648 A, în comuna Verguleasa, județul Olt, km 4+552-4+567”; Proiect de hotărâre pentru modificarea poziției nr. 86 din „Calendarul manifestărilor culturale în anul 2018”, înscris în Anexa la Hotărârea Consiliului Județean Olt nr. 226/21.12.2017; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea reorganizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – aparatul propriu; aprobarea numărului de posturi, a organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – aparatul propriu; Proiect de hotărâre pentru completarea „Calendarului manifestărilor culturale în anul 2018” și Raport cu privire la inventarierea şi gestionarea bunurilor aparținând domeniului public şi privat al județului Olt şi administrate de către Consiliul Județean Olt în anul 2017.
Ilie Bîzoi