Salata rusească

0
203

Când oficialii NATO, reuniți la recent încheiatul summit de la Madrid, s-au gândit să catalogheze Rusia, în noul concept strategic al Alianței, drept „o amenințare de securitate”, desigur că au avut în vedere potențialul ei militar și tendințele agresive la adresa altor state, ultima demonstrație în acest sens fiind invadarea Ucrainei. Dar au mai avut în vedere și altceva, credem noi. Un inamic neașteptat și iminent le-a sărit în față tocmai din farfurie, când li s-a servit… salată rusească. Reputata agenție Reuters ne informează despre consternarea care i-a cuprins pe demnitari și jurnaliști când s-au trezit în farfurie cu un asemenea inamic.

Interesându-ne în legătură cu această nevinovată specialitate culinară, am aflat că este foarte populară în Spania și se servește în multe restaurante. Numai că prezența salatei rusești în meniul restaurantului la care oficialii NATO au luat masa a generat, ne informează aceeași Reuters, „iritare și stupoare printre participanți”. Vă dați seama până unde s-a ajuns? De la excluderea sportivilor ruși din competițiile sportive internaționale, nu mai este decât un pas până la declararea salatei rusești drept „o amenințare de securitate”. De bună seamă aceasta se va întâmpla la viitorul summit NATO.

Constantin Smedescu