Copiii din Coteana au împodobit bradul din sediul primăriei

0
235

Sediul primăriei Coteana a fost neîncăpător pentru zecile de copii care au venit să împodobească bradul. Cu mic, cu mare, prichindeii au așezat pe crenguțele pomului de Crăciun globulețe, beteală și diferite ornamente aduse chiar de ei.

”În orice familie, magia sărbătorilor de iarnă nu poate fi împlinită fără acel moment special, unic – împodobirea bradului. De aceea, mi-am dorit foarte mult ca în acest an, în care cu toții am fost greu încercați, să aduc o bucurie în plus tuturor copiilor din Coteana și să-i provoc să facem împreună cel mai frumos și cel mai original brad. Să trăim împreună spiritul Crăciunului, în marea familie COTEANA! Toate decorațiunile agățate de crenguțele bradului, sunt ale lor! Bucurie, zâmbete largi și pure.
Bradul este deja amplasat la Primăria Coteana, astfel că în fiecare zi copiii pot veni cu prietenii, cu părinții și bunicii să-și admire globulețul cu numele lor. Momente unice! Cel mai frumos brad de Crăciun din viața mea!” a declarat Ionuț Dima, primarul localității.