Exprimându-se în stilu-i caracteristic, în silabe, precum întârziaţii mintal, Klaus Iohannis caracterizează guvernarea PSD a fiind o catastrofă şi că partidul acesta nici n-ar mai trebui să existe, că nici nu mai există, de fapt. Văzându-l pe Iohannis ieşind de la BEC şi apărând în faţa românilor cu anunţul despre catastrofala guvernare pesedistă, mi-a venit în minte o scenă dintr-o carte a lui Nietzsche. Este vorba acolo de un nebun care sculându-se grăbit într-o dimineaţă, începe să alerge prin piaţă urlând că îl caută pe Dumnezeu. Când se strâng suficienţi gură-cască în jurul lui, nebunul le aruncă în faţă un adevăr numai de el ştiut: „L-am omorât pe Dumnezeu, tu şi cu mine! Suntem cu toţii ucigaşii lui! Însă cum am făcut-o? Cum de am fost in stare sa sorbim toata marea? Cine ne-a dat buretele cu care să ştergem întreg orizontul? Ce am făcut când am văduvit acest pământ de soarele său? Încotro ne mişcăm acum? Încotro ne îndreptăm? Departe de orice soare? Nu alergăm noi oare neîntrerupt? Înapoi, în lături, înainte, în toate direcţiile? Mai există încă un deasupra şi un dedesubt? Nu rătăcim noi oare prin nimicul nesfârşit? Nu ne potopeşte vidul cu răsuflarea sa? Nu s-a făcut oare mai frig? Nu se lasă neîncetat noaptea, tot mai întunecoasă?”
Acum, vă invit să meditaţi îndelung asupra întrebărilor prin care nebunul caută răspuns la întrebarea esenţială: cum l-am omorât pe Dumnezeu? Aşa şi noi, românii. Cum de am ajuns aici? Unde am fost şi ce am făcut când ţara asta a fost furată şi batjocorită? Ce facem acum când este încă şi mai furată şi batjocorită? Ne mulţumim să procedăm precum nebunul lui Nietzsche şi să strigăm pe toate uliţele că ţara asta se duce de râpă. Mai mult, suntem în stare să credem că numai nebunul ne mai poate scoate din prăpastie. L-am auzit, de 5 ani încoace, cum ne-a tot proorocit despre catastrofe şi nenorociri, aşa încât nu mai suntem în stare să gândim decât în registru nihilist.
Apărut în Rusia ţaristă, nihilismul urmărea distrugerea regimului ţarist. Cuvântul lui de ordine – distrugerea – apărea cel mai clar exprimat la Bakunin, care cerea „să se distrugă cât mai mult posibil şi cât mai repede posibil”. Probabil sătui până în gât de marxism-leninism, toţi politicienii noştri postdecembrişti s-au repezit să-l urmeze pe anarhistul Bakunin, distrugând tot ce le stătea în calea îmbogăţirii rapide, înghiţind pe nemestecate o întreagă avuţie naţională.
În prezent, nihilismul urmăreşte „distrugerea totală a structurilor sociale, fără intenţia pozitivă de renovare”. Parcă în exact aceiaşi termeni se exprimă, ori de câte ori au ocazia, nişte demni reprezentanţi ai celei mai tinere formaţiuni politice româneşti. Urmăriţi, de pildă, elucubraţiile gen Andrei Caramitru…
Ce vreau să spun este că, în toată perioada postdecembristă, la noi, nihilismul nu a fost numai teorie, ci şi practică! Noi chiar l-am omorât pe Dumnezeu! Omorându-l pe Ceauşescu în sfânta zi de Crăciun, e ca şi cum l-am fi omorât pe Dumnezeu. Ştim noi acum încotro ne îndreptăm? Nu rătăcim noi oare prin nimicul nesfârşit? Nu se lasă neîncetat noaptea, tot mai întunecoasă?…
Constantin Smedescu
