Spitalul TBC din Slatina, scos la vânzare de CJ Olt

0
587

Consiliul Judeţean Olt a scos la vânzare fostul Spital TBC din strada Oituz, nr. 87B din municipiul Slatina.

Clădirea în suprafață de 340 metri pătrați și terenul de 3.052 de metri pătrați au fost evaluate la suma de 100.190 euro (493.700 lei).

Nu este prima dată când imobilul este scos la licitaţie, însă starea avansată de degradare în care se află îi împiedică pe cumpărători să se înscrie la licitație.

În momentul de faţă, acolo noi nu mai avem decât o parte dintre clădiri, care sunt în degradare, şi din teren, pentru că o parte a fost retrocedat de foştii proprietari. Nu avem ce face cu el. Noi l-am mai scos de câteva ori la licitație,  din păcate nu s-a înscris nimeni. Acum reluăm aceste proceduri, sperând ca până la urmă cineva să îl ia pentru că acolo nu se poate face nimic, fiind secție de TBC acolo nu se poate construi. Poate doar activitate industrială sau altceva. , a precizat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.