Locuitorii comunelor oltene Osica de Sus și Sprâncenata și-au ales duminică, 11 iunie 2017, primarii. Aceștia au mers într-un număr mare la vot pentru a-i alege pe cei care îi vor conduce pentru următorii ani.
Opt candidaţi s-au luptat pentru ocuparea funcţiei de primar în comunele Osica de Sus şi Sprâncenata, însă doar două nume au fost desemnate câștigătoare în urma rezultatelor parțiale ale alegerilor de duminică. Este vorba despre candidații PSD: Gheorghe Manicea – primarul comunei Osica de Sus care a câștigat alegerile cu aproximativ 50% din numărul total de voturi și Marin Mihăeșteanu– primarul comunei Sprâncenata, care a obținut peste 60% din numărul de voturi.
La Osica de Sus au fost amenajate 5 secţii de votare, pe liste fiind înscrişi 4.061 alegători, iar la Sprâncenata 3 secţii de votare, la care au fost aşteptaţi 2.040 de alegători. Ca și la alegerile din anii trecuți, cei care au mers într-un număr foarte mare la vot au fost vârstnicii. La închiderea urnelor de votare, prezenţa la vot în cele două comune din județul Olt a fost de peste 60%, 3.786 de persoane exprimându-și dreptul la vot. Locuitorii comunei Sprâncenata au mers la vot în procent de 64,88%, în timp ce locuitorii comunei Osica de Sus și-au exprimat votul într-un procent de 60,88%. Cea mai bună prezenţă s-a înregistrat la secţia din Bîrseştii de Sus- Sprâncenata – 72,92%, în timp ce la polul opus se află secţia din Tomeni-Osica de Sus unde s-a înregistrat un procent de 49,6%.
În județul nostru nu au fost semnalate nereguli privind procesul de votare și nu a fost folosită urna mobilă de vot. 151 de persoane și-au exprimat dreptul la vot pe listele suplimentare.
Gheorghe Manicea : „Vom continua proiectele importante pentru localitate”
Locuitorii comunei Osica de Sus au de astăzi un primar cu acte în regulă, un om care să le apere interesele și care să se preocupe de binele și dezvoltarea comunei. Acesta este Gheorghe Manicea, cel care duminică, 11 iunie 2017, a câștigat alegerile locale pentru ocuparea funcției de primar al comunei Osica de Sus. „Mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și le promit locuitorilor comunei Osica de Sus că eu împreună cu echipa mea vom continua proiectele importante pentru localitate. Infrastructura lasă mult de dorit în comuna noastră, dar îi rog pe toți locuitorii să aibă încredere că această situație se va schimba în bine”, a afirmat Gheorghe Manicea la aflarea rezultatelor.
Gheorghe Manicea ocupă în prezent și funcția de preşedinte al PSD Osica de Sus. În urma alegerilor din iunie 2016 a fost ales viceprimarul comunei Osica de Sus, însă după ce Fillip Cezar a pierdut funcția de primar al comunei, acesta a preluat cu brio atribuțiile unui primar și iată că, pe data de 11 iunie 2017 a devenit primar cu drepturi depline.
Fostul primar al comunei Osica de Sus, Filip Cezar, a fost principalul susținător al lui Gheorghe Manicea în ceea ce privește câștigarea alegerilor. Alături de acesta au fost atât în campania electorală, cât și în ziua alegerilor și deputații de Olt, Marius Iancu şi Dan Ciocan, dar și Emil Albotă, directorul Inspectoratului de Stat în Construcţii și vicepreşedinții CJ Olt, Virgil Deluranu și Ioan Ciugulea și câțiva primari olteni.
Marin Mihăeșteanu: „Voi face ceea ce am promis în campania electorală”
Marin Mihăeșteanu a câștigat din nou încrederea locuitorilor comunei Sprâncenata. Aceștia l-au ales duminică, pentru a doua oară, să le reprezinte comuna pentru următorii ani.
„Am demarat deja nişte proiecte care trebuie duse la bun sfârşit fără doar şi poate, indiferent că voi fi împiedicat, că nu voi fi, până la sfârşitul mandatului voi face ceea ce am promis în campania electorală. În acelaşi timp am avut încredere mare în oameni şi vedeţi şi dumneavoastră prin prezența foarte mare la vot. Cu toate că mai sunt şi probleme pentru că nu se poate altfel, promit în mod solemn că am să-mi duc mandatul până la capăt şi nu am să dezamăgesc pe nimeni. Ceea ce mi s-a întâmplat mie este o experienţă de viaţă. Însă nu m-am speriat şi nu mi-am făcut probleme. Voi merge până la capăt. Sunt tare, am caracter şi nu dau înapoi. Mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și mi-au acordat votul lor!”, a spus Marin Mihăeşteanu.
ALDE și PSD au făcut front comun la Sprâncenata pentru câștigarea alegerilor. Pentru localitatea Sprâncenata ALDE nu a desemnat un candidat propriu, susţinând, conform înţelegerii cu PSD Olt, candidatul propus de social-democraţi, pe Marin Mihăeșteanu.
Guvernul a hotărât să organizeze alegeri locale parțiale în comunele Sprâncenata și Osica de Sus, primarii aleşi pe data de 4 iunie 2016 pierzându-și funcțiile la nici două luni de mandat. Prefectul judeţului a semnat ordinele de revocare, în cazul edilului de la Sprâncenata (Marin Mihăeșteanu) fiind vorba de incompatibilitate, iar în cazul celui de la Osica de Sus (Filip Cezar ) de o condamnare cu suspendare pentru fals în înscrisuri. La Osica de Sus s-au înscris pentru fotoliul de primar cinci candidați: Gheorghe Manicea– PSD, Mihai Sabin Roşca – PNL, Nicuşor Remus Cernătoiu – ALDE, Marian Raicea – PMP şi Alexandru Văduva– PRM. La Sprîncenata s-au înscris pentru această funcție trei candidaţi: Marin Mihăeşteanu – PSD, Daniel Gigi Cătănoiu – PNL, George Alexandru Popescu – PMP.
La nivel național, în 49 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe au avut loc în data de 11 iunie 2017 alegeri locale parțiale pentru funcția de primar. Votarea a început pe 11 iunie la ora 7.00 și s-a închis în aceeași zi la ora 21.00.
Redacția