Promotia 1991 a Colegiului Național ”Ion Minulescu” organizează, pe 22 octombrie, revederea de 30 de ani

0
2738

Trebuie să ne găsim timp pentru a le mulțumi celor care înseamnă ceva în viețile noastre”, spunea JF Kennedy si iata ca promotia 1991 a colegiului care se numea la vremea aceea Liceul de Matematica-Fizica „Ion Minulescu” multumeste incepand cu anul 2001 la fiecare 5 ani dascalilor care le-au indrumat pasii spre ceea ce sunt ei astazi. Deja celebri in randul absolventilor aceluiasi liceu pentru perseverenta cu care organizeaza reuniunile cincinale, promotia 1991 se va intalni in 22 octombrie 2022 pentru revederea de 30 de ani, restanta de anul trecut, dat fiind contextul pandemic.

Cei peste 100 de participanti, absolventi si membri ai familiilor acestora, au inceput deja numaratoarea inversa si asteapta cu emotie revederea cu colegii si cu profesorii, unii aflati inca in activitate. Multi dintre absolventi au copii care urmeaza cursurile aceleiasi scoli slatinene de renume si se bucura ca liceul lor drag a ramas scoala familiei. O generatie atat de aparte nu putea face decat o revedere speciala, cu participarea artistului Stefan Banica Jnr, dar si cu alte surprize pentru colegi si fostii profesori.

AMR 8 zile…