Prins la volan, băut

0
252

Luni, 13 mai, polițiștii din cadrul IPJ Olt au depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani din localitatea Brebeni, care s-a urcat la volan după ce a consumat alcool. În urma verificărilor efectuate de către oamenii legii, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație de 0,95 mg/Litru alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul conducea un autoturism pe Drumul Județean 546. Acesta s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.